Niciun medic radiolog din Roman sau din Neamţ nu a dorit să lucreze la Spitalul Roman. Conducerea unităţii a încheiat un contract de prestări servicii cu un medic din Suceava.
Situaţia de la Secţia de Radiologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman se menţine critică, din lipsă de medici. După ce doi dintre medici s-au pensionat, Mihai Dănuţ Lichiardopol şi Rolland Gheorghiu, în prezent nu mai lucrează decât doi medici titulari pe secţie, împreună cu medicul Oana Onu, care este şi directorul medical al spitalului şi nu face decât gărzi. Pentru a asigura continuitate secţiei, conducerea spitalului a încercat să găsească alţi medici radiologi care să vină să lucreze la Spitalul Roman, însă, până acum, nu a găsit niciunul disponibil. Speranţa a venit de la un medic radiolog din Suceava, Vasile Creţu, care a acceptat să încheie un contract de prestări servicii cu unitatea sanitară romaşcană şi vine, din când în când, la Roman pentru a degreva activitatea secţiei.
„Avem probleme la Radiologie, din cauza lipsei medicilor. Doi colegi s-au pensionat şi au mai rămas doar doi. Noroc de medicul Creţu, care ne este de mare ajutor, pentru gărzi, în mod deosebit”, spune medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al spitalului.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol