Un bătrân din Gherăeşti a fost păgubit de 600 de lei

Dimensiune text

Oamenii legii atrag atenţia, din nou, asupra situaţiilor de săvârşire a infracţiunilor de furt sau înşelăciune prin distragerea atenţiei.

 

Un bătrân de 75 de ani, din Gherăeşti, a rămas, chiar de Ziua muncii, fără 600 de lei. Acesta a primit în curte doi necunoscuţi, care i-au spus că trebuie să înapoieze o datorie de 50 de lei nepotului bătrânului.

„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, în jurul orelor 14.30, două persoane, cu identitate necunoscută, s-au prezentat la locuinţa acestuia şi au motivat că au de achitat o datorie de 50 lei către nepotul persoanei vătămate. Astfel, au atras partea vătămată în grădină, pe motiv că acolo este semnal la telefonul mobil şi poate vorbi cu nepotul, moment în care locuinţa a rămas neasigurată, fiind posibilă sustragerea banilor lăsaţi la vedere. Cei doi bărbaţi căutaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt se deplasează cu un autoturism marca Opel Berlina, de culoare bej, cu numere străine. Orice persoană care poate da detalii privind aceste persoane sau astfel de situaţii este rugată să informeze Poliţia”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.Bătrânul a reclamat fapta la Postul de Poliţie la nici jumătate de oră după ce a fost păcălit, dar făptaşii încă nu au fost găsiţi.

Oamenii legii atrag atenţia, din nou, asupra situaţiilor de săvârşire a infracţiunilor de furt sau înşelăciune prin distragerea atenţiei şi recomandă să nu daţi curs solicitărilor de la persoane necunoscute, care nu intenţionează decât să pătrundă în locuinţă şi să sustragă bunurile. „Nu permiteţi străinilor să intre în casă sau în curte sub diferite pretexte: vânzarea sau cumpărarea de produse, folosirea telefonului sau pentru a le oferi ajutoare sau bunuri, schimbul unor bancnote. Solicitaţi persoanelor care se prezintă să se legitimeze şi verificaţi veridicitate celor susţinute. Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă şi păstraţi documentele sau bunurile în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavoastră, fără a divulga aceste informaţii. Dacă aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, nu lăsaţi să treacă timp de la comiterea faptei şi sesizaţi Poliţia prin apelul unic de urgenţă 112”, sunt recomandările poliţiştilor.


COMENTARII

WORDPRESS: 0