Luni, 24 septembrie, s-a mai derulat un episod din procesul în care cei trei comisari de la Garda Finaciară sînt acuzați de luare de mită.
Fostul comisar șef Constantin Nistor și comisarii Gheorghe Enășoaie și Corneliu Antonie au apărut luni în fața magistraților de la Tribunalul Neamț, care au vizionat, din nou, înregistrările făcute de Direcția Națională Anticorupție (DNA) la momentul flagrantului de anul trecut.
Așa cum s-a întîmplat și la ultimele patru termene de judecată, procurorii DNA au prezentat înregistrările, magistrații le-au vizionat, iar avocații comisarilor au susținut nevinovăția clienților. Și, pentru a respecta tradiția, magistrații nemțeni nu s-au declarat convinși de probele administrate și au amînat judecarea cauzei pe data de 8 octombrie, cînd vor viziona alte DVD-uri din momentul flagrantului.
Pe 28 septembrie 2011, cei trei comisari ai Gărzii Financiare au fost arestați sub acuzația de luare de mită, în urma unui flagrant organizat de procurorii DNA, într-un restaurant din Poiana Largului.După aproape opt luni de zile, ei au fost eliberați din arest preventiv, fiind judecați în stare de libertate.
La ultimele șase înfățișări, magistrații au decis, de fiecare dată, amînarea cauzei în vederea vizionării DVD-urilor și înregistrărilor ambientale din momentul flagrantului.
[sam_ad id=”89″ codes=”true”]
Comentarii