Un fost angajat al firmei Turoag a fost condamnat de Judecătoria Roman la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvîrșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată. Faptele s-au petrecut în urmă cu trei ani, iar instanța s-a pronunțat săptămîna trecută.
În anul 2009, Turoag a făcut plîngere penală la Poliția municipiului Roman împotriva lui Cristian Ioan C., angajat pe postul de operator de turism. Managerul societății comerciale îl acuză pe fostul angajat că, pe parcursul unui an, ar fi luat din firmă peste 20.000 euro. Bărbatul ar fi folosit acești bani în folosul propriu. Din spusele managerului, Cristian C. ar fi vîndut pachete turistice unor clienți ai agenției, dar nu ar fi predat în contabilitatea facturile, chitanțele și banii.
„Am avut încredere în el, pentru că lucra de mult timp la noi și nu era controlat și verificat în amănunt. Am aflat, apoi, că el lua produse turistice direct de la furnizori, emitea facturi, dar banii plătiți de clienți nu ajungeau nici la noi în contabilitate, nici la furnizorii de produse turistice. Ulterior, am primit notificări de plată pentru achitarea unor produse turistice despre care habar nu aveam”, a afirmat Nușa Chiriac, managerul Turoag.
Pe durata cercetărilor pe care le-au efectuat polițiștii romașcani, bărbatul acuzat a susținut că este nevinovat și a fost cooperant cu aceștia.Tot el a fost cel care a solicitat efectuarea unei expertize, pentru stabilirea prejudiciului. Rezultatele expertizei au micșorat suma raportată inițial de reprezentanții firmei Turoag, prejudiciul fiind stabilit la 63.000 lei. În decembrie 2010, polițiștii au înaintat dosarul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman, cu propunere de trimitere în judecată pentru delapidare, iar în luna martie 2011 dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Roman.
[sam id=”3″ codes=”true”]
Vineri, instanța l-a condamnat pe Cristian C. la doi ani de închisoare cu suspendare.
„Pentru săvîrșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, în dauna părții vătămate SC Turoag SA, condamnă pe inculpatul Cristian Ioan C. la pedeapsa de doi ani de închisoare. (…) În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului și îi pune acestuia în vedere dispozițiile art. 82 Cod penal, referitoare la durata termenului de încercare, și anume patru ani. Pune, de asemenea, în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 Cod penal, referitoare la revocarea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii în cazul comiterii unei infracțiuni în termenul de încercare și, respectiv, în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărîre”, se arată în decizia instanței.
În ceea ce privește sumele pe care le cerea administratorul Turoag de la inculpat, acestea au fost admise parțial.
„Admite, în parte, cererea formulată de partea vătămată și obligă inculpatul să îi achite acesteia sumele de 62.107,44 RON și 2.796 EUR (ultima în echivalent în monedă națională la data plății) cu titlul de despăgubiri civile, reprezentînd contravaloarea prejudiciului cauzat prin însușirea sumelor de bani gestionate și administrate. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte pretenții civile formulate de partea vătămată împotriva inculpatului”, se mai arată în decizia judecătorească.
Cristian Ioan C. trebuie să plătească alți 4.200 lei, drept cheltuieli judiciare, din care 3.200 lei reprezintă onorariul expertizei judiciare în specialitatea contabilitate.
Decizia Judecătoriei Roman nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunțare.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol