Echipa Liceului cu Program Sportiv Roman are posibilitatea de a reveni pe poziţia secundă în grupa din care face parte. „Avem echipă bună şi trebuie să arătăm ca atare”, afirmă profesor Alina Andrei, antrenor al formaţiei romaşcane.
Echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv Roman, pregătită de Alina Andrei şi Vasilica Hârţuliu, va participa, în perioada 20 – 22 martie, la cel de-al cincilea şi ultimul turneu de sală din cadrul grupei A, competiţie care se va desfăşura în Sala Sporturilor din Roman. După desfăşurarea a patru turnee, formaţia romaşcană ocupă locul al treilea, fiind calificată la primul turneu semifinal.
În primul turneu de sală al campionatului naţional de handbal, juniori II, de la Botoşani, LPS Roman a câştigat doar două dintre cele patru meciuri pe care le-a avut în program, cu LPS Iaşi şi LPS Botoşani.
Maximum de puncte au obţinut la Iaşi, în turneul al doilea, handbaliştii romaşcani. LPS Roman a câştigat toate cele patru meciuri şi a egalat la puncte primele două clasate, LPS Suceava şi LPS Piatra Neamţ. Apoi, a câştigat trei din patru meciuri, la Suceava, în cel de-al treilea turneu din 2014: 22-21 cu LPS Iaşi, 22-20 cu LPS Piatra Neamţ şi 30-28 cu LPS Botoşani. A pierdut o singură partidă, 18-21, cu formaţia gazdă, după ce, la pauză, avea avantaj de două goluri. Oricum, a fost suficient pentru ca LPS Roman să urce pe poziţia a doua în grupa A.
Aşadar, la sfârşitul anului trecut, după trei turnee, LPS Roman ocupa poziţia secundă, la diferenţă de trei puncte de prima clasată, LPS Suceava. Primul turneu din acest an s-a desfăşurat la Piatra Neamţ, în perioada 6 – 8 februarie, echipa romaşcană înregistrând următoarele rezultate: 20-27 (9-9) cu LPS Iaşi, 23-23 (10-10) cu LPS Suceava, 20-31 (10-11) cu LPS Piatra Neamţ, respectiv 37-18 (21-9) cu LPS Botoşani. Ca urmare, cu două înfrângeri, un rezultat de egalitate şi o victorie, echipa romaşcană a coborât pe poziţia a treia în grupă.
Turneul de la Roman
LPS Roman va organiza ultimul turneu de sală, din grupa A, în perioada 20 – 22 martie. O veste de ultimă oră este cea referitoare la echipa din Botoşani, care s-a retras. Astfel, programul turneului de la Roman va suferi modificări faţă de cel preconizat înainte de retragerea echipei din Botoşani. Deocamdată, miercuri, până la ora 14, Federaţia Română de Handbal (FRH) a anunţat ora de disputare a primei partide, 8.30, dintre LPS Iaşi şi LPS Roman, meci care va avea loc vineri. Între timp s-a mai clarificat câte ceva. Conform spuselor antrenoarei Alina Andrei, s-au stabilit şi orele de începere ale celorlate partide, mai jos fiind trecute doar cele în care este implicată echipa Romanului. Astfel, programul turneului mai cuprinde meciurile: Piatra Neamţ – Roman (vineri, ora 16), Suceava – Piatra Neamţ, Roman – Suceava (sâmbătă, ora 8), Iaşi – Suceava, Piatra Neamţ – Iaşi. Arbitrajul de la această comptiţie va fi asigurat de trei cupluri din Roman: Georgiana Lungu / Mihaela Paraschiv, Marius Murariu / Claudiu Tabacariu, Ciprian Murariu / Sorin Pricop.
Lotul romaşcan este format din: Alin Ciofu, Dragoş Petrila, Andrei Grăjdeanu, Gheorghe Ursaru, Alexandru Ailincăi, Albert Mihai, Andrei Axinte, Andrei Bostan, George Costea, George Moldovanu, Cosmin Lupu, Gabriel Hazi, Ionuţ Mihăeş, Răzvan Roca, Ciprian Aungurenci şi Vlad Bompa.
Înaintea turneului de la Roman, Alina Andrei a declarat:
„Aştept ca echipa să fie în formă. Primul turneu semifinal este foarte aproape. Deocamdată, ne concentrăm asupra jocurilor din această săptămână. Ne interesează foarte mult locul pe care îl vom ocupa în grupă. Suntem bucuroşi că toţi copiii sunt apţi de joc şi sperăm să nu mai apară accidentări. Vrem să facem un turneu foarte bun. La Piatra Neamţ nu l-am avut pe Ciofu şi am şi pierdut un meci pe care trebuia să-l câştigăm. A trecut şi trebuie să ne vedem de treabă. Avem echipă bună şi trebuie să arătăm ca atare. După acest turneu, vom vedea cu cine vom nimeri în serie la turneul semifinal”.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica la turneele semifinale 1, programate a se desfăşura în perioada 1 – 5 aprilie. Consform regulamentului stabilit la FRH,
„echipele calificate, 40 de toate, vor fi repartizate în opt grupe a câte cinci. Se va juca sistem campionat, fiecare cu fiecare. Repartizarea va fi făcută prin tragere la sorţi, dirijată astfel încât în cadrul aceleiaşi grupe din turneul semifinal 1 să nu se întâlnească formaţii care au făcut parte din aceeaşi serie în sezonul regulat. De asemenea, nu se vor putea întâlni în cadrul aceleiaşi grupe semifinale mai mult de două echipe care au ocupat acelaşi loc în sezonul regulat”.
În principiu, în fiecare grupă semifinală va fi o echipă ocupantă a locului I, una a poziţiei secunde, două clasate pe locul al treilea şi una clasată pe locul al patrulea în faza anterioară a campionatului naţional.
Clasament seria A: 1. Suceava – 38 puncte, 2. Piatra Neamţ – 33, 3. Roman – 31, 4. Iaşi – 16, 5. Botoşani – 0.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol