Protestul declanșat la nivel național de reprezentanți ai asociațiilor transportatorilor și agricultorilor, încă de săptămâna trecută, s-a manifestat luni, 15 ianuarie, și în municipiul Roman. O coloană de camioane, autovehicule și tractoare s-a format, la orele prânzului, pe sensul de intrare în Roman dinspre Iași, pe prima bandă de pe E 85. Cu steaguri, bannere și în sunet de claxoane, coloana a ajuns în oraș, în zona Gării, la ora 13.30, urmând apoi traseul rutei ocolitoare. Claxoanele protestatarilor s-au auzit până spre după-amiază, până în zona centrală a orașului.
Pe traseul protestatarilor au fost prezente și echipaje ale Poliției Rutiere. „Polițiștii, alături de celelalte forțe de ordine se află în teren, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea unor fapte cu violență, care pot duce la tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, polițiștii rutieri sunt permanent în teren pentru prevenirea evenimentelor rutiere, iar în contextul protestului transportatorilor, pentru evitarea blocajelor rutiere și fluidizarea traficului”, a transmis luni după-amiază inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Reprezentanții IPJ Neamț nu au putut preciza dacă manifestări similare sunt semnalate pentru zona Roman și în zilele următoare.
La nivel național, luni a fost a șasea zi de proteste ale transportatorilor și agricultorilor, mai ales în București și în orașele mari din țară. Fermierii și transportatorii solicită autorităților mai multe măsuri, legate între altele de acciza la carburanți, nivelul RCA sau facilitățile fiscale din sectorul agricol. Negocierile cu reprezentanții Guvernului, derulate și în weekend, au continuat și pe parcursul zilei de luni.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni o întâlnire de lucru cu miniștrii implicați în negocierile cu transportatorii și fermierii protestatari, scopul discuțiilor fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile convenite de cele două părți prin procesele-verbale încheiate. Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele ședințe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor. De asemenea, s-a discutat despre situația verificării în teren a problemelor semnalate de cei care protestează.
„Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, le-a transmis premierul miniștrilor prezenți. Prim-ministrul le-a cerut reprezentanților Guvernului să continue discuțiile cu fermierii și transportatorii, implicând în dialog și asociațiile mari, reprezentative pentru cele două domenii, au mai precizat reprezentanții Executivului.
Comentarii