Roman, Neamț
Căutare site

Transportatori sancționați de polițiști

Transportatori sancționați de polițiști

 

 

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Neamț au controlat în trafic peste 400 de vehicule, pentru verificarea transportului public de persoane și de mărfuri.

În perioada 26 februarie – 4 martie, polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au desfășurat activități în cadrul acțiunii TRUCK & BUS, activitate coordonată de Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene, în vederea reducerii accidentelor rutiere, prin combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de mărfuri.

În cadrul acestei acțiuni, au fost controlate 177 de autovehicule în regim de transport marfă, fiind aplicate următoarele sancțiuni contravenționale: 54 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 36 pentru nefolosirea centurii de siguranță, zece pentru defecțiuni tehnice, șapte pentru nerespectarea capacității de încărcare, 15 pentru nereguli privind documentele conducătorilor auto/vehicul/operator transport, una pentru neregulile privind tahograful, iar 44 pentru alte abateri.

„Totodată, polițiștii au controlat și 115 de autovehicule în regim de transport public de persoane, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, din care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pentru nefolosirea centurii de siguranță, trei pentru defecțiuni tehnice și nereguli privind tahograful, iar 19 pentru alte abateri”, informează IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.