Pentru a veni în sprijinul copiilor care trăiesc în strada Fabricii, administrația locală le asigură, de mai mulți ani, transportul gratuit acestora către școlile din oraș, cei mai mulți învățând la Școala „Costache Negri”. Opt consilieri locali, din partea PNL, au inițiat un proiect de hotărâre pentru asigurarea gratuită a transportului elevilor din strada Fabricii la Școala Gimnazială „Costache Negri” – structură a Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”.
Este vorba de consilierii: Ioana Roxana Iorga, George Alexandru Bălan, Mircea Beloiu, Petru Farcaşi, Andrei Fron, Ștefan-Grațian Iacob, Nicolae Bogdan Curcudel și Miluță Scutaru. „Elevii care domiciliază în adăposturile sociale din strada Fabricii sunt la o distanţă considerabilă de şcolile de pe raza municipiului Roman. Aceștia sunt într-o continuă situaţie de risc din cauza resurselor financiare insuficiente satisfacerii nevoilor sociale, iar familiile din care provin minorii fac parte din categoria persoanelor defavorizate aflate la limita subzistenţei, datorită motivelor de ordin social şi economic. Din această cauză, rata abandonului școlar în cartierul din strada Fabricii este extrem de ridicată. Prin cererea nr. 1494/05.09.2018 înaintată de Liceul Teologic Romano-Catolic «Sfântul Francisc de Assisi» Roman, înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr. 16499/05.09.2018, s-a solicitat sprijinul Consiliului Local Roman pentru asigurarea gratuită a transportului elevilor din str. Fabricii la Școala Gimnazială «Costache Negri» – Structură a Liceului Teologic Romano-Catolic «Sfântul Francisc de Assisi», unde aceștia frecventează cursurile. Conform documentelor de la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a municipiului Roman, elevii pentru care urmează a se asigura transportul gratuit sunt luați în evidența DAS ca fiind cu nevoi de protecție socială și se recomandă acordarea transportului gratuit a copiilor din strada Fabricii la școlile unde învață”, se arată în expunerea de motive.
Oportunitatea acordării acestei facilități se va stabili în ședința ordinară de joi, 27 septembrie.
Comentarii