Tragedie evitată la secundă, din cauză că a tăiat un copac

Un bărbat din Botești a tăiat un arbore de pe marginea drumului european E85. Acțiunea sa a făcut două victime, iar autorul s-a ales cu dosar penal.

 

 

Marcel F., în vîrstă de 46 de ani, din comuna Botești, a vrut să scape de un dud care se afla în fața locuinței lui. Nu a ținut cont de faptul că arborele era pe marginea drumului și aparținea Secției de Drumuri Naționale Neamț – Districtul Roman. Prin urmare, nici nu s-a gîndit că pentru a tăia copacul va avea nevoie de o aprobare din partea autorităților.

Astfel, sîmbătă, 4 februarie, în jurul orei 14.30, Marcel F. s-a apucat de tăiat dudul, care era situat în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului de mers Suceava – Roman. Chiar în momentul în care arborele cădea la pămînt, un autoturism trecea pe șosea, pe direcția de mers Suceava – Roman. Pentru a evita ca arborele să-i cadă pe mașină, șoferul a tras stînga de volan, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă prin stînga direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu partea din dreapta față a vehiculului într-un gard.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, Valerică P., de 47 ani, din comuna Mărgineni, județul Bacău, care a suferit policontuzii, traumatism craniano-cerebral minor, contuzie troaco-abdominală și contuzie lombară, și a pasagerului de pe locul din dreapta spate din auto, Vasile S., de 24 ani, din Gîrleni, județul Bacău, care a fost diagnosticat cu traumatism craniano-cerebral minor și escoriații fronto-parietale dreapta.

În cauză a fost întocmit dosar penal, pe numele lui Marcel F., sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și tentativă de furt calificat.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!