Prima paginăEducatie

Tinerii romaşcani învaţă să fie cetăţeni europeni

Dimensiune text

Asociaţia de Iniţiativă Locală Roman 2000 derulează proiectul „Cunoaşte-te ca cetăţean european”.

 

Asociaţia de Iniţiativă Locală Roman 2002 este câştigătoarea proiectului „Cunoaşte-te ca cetăţean european”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune – Cooperarea europeană în domeniul tineretului. Proiectul se derulează în perioada 9 ianuarie 2014 – 31 octombrie 2014, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ şi cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport.  Proiectul are ca temă principală participarea activă a tinerilor în societatea civilă (domeniul politicii de tineret), prin informarea acestora în ceea ce priveşte cetăţenia europeană, politica UE şi cea naţională în domeniul tineretului şi de dezvoltarea competenţelor specifice acestui domeniu.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă implicarea şi participarea tinerilor la decizia publică în problemele care îi privesc (democraţia reprezentativă, în societatea civilă, la toate nivelurile şi în societate, în general) şi responsabilizarea acestora în ceea ce priveşte identificarea şi soluţionarea propriilor probleme. În cadrul activităţilor din proiect, tineri care activează în cadrul Consiliilor Judeţene ale Tinerilor din cele şase judeţe ale Regiunii Nord Est, reprezentanţi ai Direcţiilor Judeţene de Tineret şi Sport, reprezentanţi ai consiliilor locale ale tinerilor şi membri ai ONG-urilor de tineri din aceste judeţe vor fi implicaţi în mediatizarea şi dezvoltarea politicii de tineret la nivelul Regiunii Nord Est. Aceştia vor constitui, de asemenea, o reţea de parteneriat la nivelul regiunii, având drept scop creşterea gradului de informare în ceea ce priveşte cetăţenia europeană şi drepturile asociate acesteia, în contextul Anului European al Cetăţenilor, stabilind un dialog între tineri şi responsabilii politicii de tineret la nivel regional, având ca scop susţinerea formelor  de „învăţare a participării”.

COMENTARII

WORDPRESS: 0