Mărturisirea este făcută de Ioachim Băcăoanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Simpozionul „Părintele Dumitru Stăniloae – noul teolog al secolului XX” a fost organizat la 20 de ani de la moartea marelui teolog român. Racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se află spre închinare la Centrul Eparhial Roman.
Poposirea raclei cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la Centrul Eparhial Roman şi simpozionul „Părintele Dumitru Stăniloae – noul teolog al secolului XX”, susţinut la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman, au fost cele două evenimente organizate sâmbătă, 12 octombrie, şi dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Aducerea moaştelor spre închinare la Roman, de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a fost un prilej de bucurie, binecuvântare şi de comuniune pentru credincioşi şi preoţi. Racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va pleca la Bucureşti luni, 14 octombrie, la ora 16.00.
Sala Amfiteatru a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman a găzduit sâmbătă, 12 octombrie, simpozionul cultural – religios intitulat „Părintele Dumitru Stăniloae – noul teolog al secolului XX”. Simpozionul a cuprins două mari teme dezbătute în acest an în BOR, şi anume: anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi anul dedicat părintelui Dumitru Stăniloae. La eveniment au participat PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, preotul Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei, protopopul de Roman, preotul Dragoş Alexandru Munteanu, preoţi din eparhiile Roman şi Bacău, profesori şi seminarişti. Lucrările simpozionului au fost deschise de preotul Ioan Gherasimescu, cel care a invitat auditoriul să vizioneze o înregistrare video realizată de postul de televiziune Trinitas, în care PS Ioachim Băcăuanul vorbeşte despre părintele Dumitru Stăniloae.
„Am avut şansa să stau, de mai multe ori, în faţa părintelui Dumitru Stăniloae, simbolul ortodoxiei româneşti. L-am întâlnit încă din anul 1969, când am intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria şi, de atunci, chipul lui mi-a devenit paradigmă şi icoană. Opera părintelui Stăniloae trebuie văzută ca o operă de perspectivă. El a scris o teologie pentru mileniul III, într-o perioadă de mari restricţii. Puţini ştiu cum se ruga părintele Stăniloae: avea gesturi molcome, de călugăr autentic. Nu folosea cuvinte mari atunci când se ruga, din când în când scotea câte un suspin, dar ştiu că gândirea lui era foarte profundă. A trăit în puterea Duhului Sfânt. Chipul lui era şi a rămas iconic, te odihneai în persoana sa. Țin în chilia mea fotografiile mamei şi a părintelui Stăniloae. Mă încearcă o linişte deplină când întâlnesc ochii din aceste fotografii”, mărturiseşte PS Ioachim Băcăuanul.
Despre viaţa şi activitatea marelui teolog român a vorbit profesorul universitar doctor Cristian Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi: „Despre părintele Stăniloae se poate vorbi cu foarte mult respect şi preţuire. El este cel care a întors teologia la adevăratele ei izvoare. Orizontul larg şi profunzimea creatoare a teologiei părintelui Dumitru Stăniloae l-au făcut cunoscut nu numai în ţară, ci şi în străinătate”.
Conferinţa a fost urmată de lansarea volumului „Despre botezul Sfântului Împărat Constantin”, semnat de Mihai Flavius Balaban, şi de un concert coral.
Comentarii