Roman, Neamț
Căutare site

Țigări de contrabandă într-un bar din Sagna

Țigări de contrabandă într-un bar din Sagna

 

tigari capturaDuminică, 29 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna, împreună cu cei din cadrul posturilor de poliție arondate, s-au sesizat din oficiu și au organizat un control la o unitate economică din localitatea Sagna.

În urma verificărilor efectuate, o tânără de 23 de ani a fost surprinsă în flagrant în timp ce deținea și comercializa țigări de contrabanda fără timbru fiscal. În unitatea economică, cu obiect principal de activitate comercializare de bunuri, au mai fost găsite, într-un dulap situat sub tejgheaua barului, 414 de țigarete, fără timbru fiscal.

„În prezența administratorului barului, un bărbat de 43 de ani, din Sagna, a fost verificată și o anexă a unității, de unde au fost ridicate 1.200 țigarete aflate în șase cartușe de țigări, de proveniență Ucraina, fără timbru fiscal. Cantitatea totală de 1.607 de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform articolului 270 din Legea 86/2006”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.