De luni, 7 martie, se primesc cereri pentru tichetele sociale şi educaţionale. Sunt două programe sociale adresate persoanelor sau familiilor defavorizate. Până pe 20 martie se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale – destinate pensionarilor şi persoanelor cu handicap ale căror venituri sunt sub 750 de lei pe lună.
Cine primeşte tichete educaţionale
Tichetele sociale se vor acorda, ca şi în anii anteriori, în patru tranşe, adică trimestrial, iar cei care se încadrează în limitele prevăzute de hotărârea Consiliului Local trebuie se depună cererile pentru acordarea bonurilor în perioada 7-20 martie
„Pentru tichetele educaţionale, cererile se pot depune până pe 21 martie – deşi eu am să încerc să extind până la sfârşitul lunii aprilie -, pentru anul şcolar în curs, iar pentru anul şcolar următor până pe 20 decembrie. Pentru tichetele educaţionale, copiii din familii defavorizate vor beneficia de un stimulent educaţional sub formă de tichete sociale. Valoarea tichetelor este de 50 de lei, conform HG 15/2016 – pentru a stimula participarea în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate. Suplimentele educaţionale se acordă dacă sunt îndeplinit cumulativ condiţiile: vârsta minimă a copilului să fie de trei ani, iar vârsta maximă să fie de şase ani; venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, adică de 283 de lei. Stimulentul educaţional se acordă la cererea unuia dintre părinţi sau la cererea reprezentantului legal al copilului sau a persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, când părintele lipseşte”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.
Copiii nu trebuie să aibă absenţe
Condiţia principală pentru acordarea acestui ajutor este frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare, cu excepţia absenţelor motivate (cu condiţia ca aceste absenţe motivate să nu depăşească 50% din zilele de grădiniţă). Motivările se fac prin scutiri medicale sau învoiri, copiii putând fi învoiţi de părinţi în limita a trei zile pe lună, dar cu condiţia anunţării cadrelor didactice.
„Valoarea lunară a tichetelor este de 50 de lei. Aceste stimulente pot fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte sau a rechizitelor. Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări, alcool, cafea, la fel ca şi schimbarea lor pe bani, sub pericolul pierderii acestora. Stimulentul educaţional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil şi nu se ia în calcul la stabilirea unor obligaţii legale de întreţinere şi nici la stabilirea veniturilor”, a mai precizat edilul Romanului.
Cererea pentru acordarea tichetelor sociale pentru grădiniţă, însoţite de toate actele justificative, privind componenţa familiei şi a veniturilor lunare realizate, se vor depune la sediul Direcţiei pentru Asistenţă Socială din strada Alexandru cel Bun nr. 3 din Roman, de unde se pot obţine şi alte relaţii suplimentare.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol