Tiberiu Roşu, un tânăr slujitor al altarului şi al condeiului

Părintele Tiberiu Roşu slujeşte de aproape şase luni în satul Stejaru. Paralel cu activitatea din parohie este implicat în diverse activităţile culturale.

„Am o dorinţă aprinsă să ajung preot. Sunt un filantrop, îmi place să ajut, iar prin scrierea mea vreau să transmit bunul simţ, reîntoarcerea la Dumnezeu”, spunea, în urmă cu doi ani, Tiberiu Roşu, tânărul eseist romaşcan.

Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Roman şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie”, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tiberiu Roşu şi-a împlinit visul anul trecut, când a fost hirotonit preot de către PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Satul Stejaru, primit spre păstorire anul trecut, în noiembrie, nu-i este străin părintelui Tiberiu Roşu.

„Prin Stejaru era drumul către satul bunicilor paterni – Muncelu de Jos, din comuna Valea Ursului -, loc al vacanţelor copilăriei mele. Satul Stejaru îmi era cunoscut şi prin aceea că vrednicul de pomenire preotul Evmenie Moraru a fost preot slujitor al acestei parohii, care îi poartă amprenta şi amintirea vie”, a spus părintele Tiberiu Roşu.

Nu doar părintele Moraru îi este model tânărului preot la început de drum.

„Ceea ce facem în viaţă este suma raţională a consecinţelor faptelor individuale pentru care vom da socoteală în viaţa de apoi. Mă strădui să urmez exemplul unui sfânt ierarh al secolului al XIX-lea – Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina -, care afirma că «preotul odihneşte inimile credincioşilor, aduce pace conştiinţei lor, se face pildă şi model al vieţii creştineşti şi întruchipează icoana vie şi perceptibilă a cultului creştin», mărturiseşte părintele Roşu.

Despre familia creştin-ortodoxă a satului Stejaru are numai cuvinte de laudă. „Sunt creştini autentici, oameni cu o dorinţă mare de a se apropia de Dumnezeu, care îşi pun pe tavă sufletul. Totul este să le înţelegi suferinţa ori situaţia în care se află. Uneori, mă încearcă un sentiment de nostalgie când îmi privesc enoriaşii, pentru că văd în ei amintirea bunicilor mei. Parcă ieri îmi însoţeam bunica paternă la biserică, mergând în faţa Sfântului Altar să mă unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos”, îşi aminteşte părintele Roşu.

Preocupările tânărului slujitor al altarului se împart între parohie, studiile de master şi evenimentele culturale la care participă încă din studenţie. Când nu este în altar sau pe uliţele satului, de vorbă cu oamenii, părintele Roşu scrie. Cartea sa de debut, intitulată „Un memorialist fără amintiri”, a văzut lumina tiparului în urmă cu doi ani, în ediţie bilingvă româno-franceză, la Editura „Performantica” din Iaşi.