HomeSocialReligie

Tezaurul Catedralei Arhiepiscopale s-a îmbogăţit

În tezaurul spiritual al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a intrat, la iniţiativa PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, racla cu moaştele unor sfinţi care a fost realizată în atelierele Patriarhiei Române.

racla02Racla a fost întâmpinată miercuri, 5 martie, de ierarh, alături de un impresionant sobor de preoţi şi de numeroşi credincioşi. Realizată din argint, racla este o adevărată operă de artă, admirabil meşteşugită, dominată de Sfânta Cuvioasă Parascheva, înfăţişată pe tron, înconjurată de îngeri, aşa cum apare reprezentată în catedrala voievodală din Roman. Totodată, pe raclă mai sunt reprezentate scene din viaţa ocrotitoarei Moldovei, precum şi chipurile celor patru sfinţi ierarhi care au păstorit în străvechea eparhie a Romanului şi Bacăului. „Cele 22 de părticele de sfinte moaşte au fost încasetate în raclă, fiecare casetă fiind inscripţionată cu numele sfântului şi icoana acestuia. Totodată, în raclă este aşezat şi veşmântul Cuvioasei Parascheva, dăruit de catedrala din Iaşi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan”, a explicat părintele protosinghel Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Purtând făclii şi lumânări în mâini, clerul şi credincioşii au mers în procesiune în jurul catedralei, apoi sfintele moaşte au fost expuse spre închinare în Agheasmatarul din curtea Centrului Eparhial.