Prima paginăSocialSanatate

Testarea pentru cancer de col uterin continuă în 2015

Dimensiune text

Medicii de familie sunt responsabili de succesul programului naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin. 984 de femei din zona Roman au beneficiat de acest test, în 2014, iar la 22 au fost descoperite leziuni.

Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin va continua şi în 2015, după cum a anunţat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. În primele nouă luni ale anului, 984 de femei din Roman şi localităţile din împrejurimi au fost testate gratuit la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, pentru depistarea acestui tip ce cancer, iar la 22 dintre acestea au fost descoperite leziuni. 13 paciente aveau leziuni minore, care au fost tratate şi monitorizate, iar la alte opt femei s-au descoperit leziuni majore. Acestora li s-a făcut biopsie, iar apoi au fost îndrumate către Institutul Oncologic din Iaşi.

„Continuăm acest program, în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca, în cinci ani de program, să testăm 65% din populaţia eligibilă şi, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeş-Papanicolau. Dar, obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul şi, din această cauză, apelul meu se îndreaptă către medicii de familie, pentru implicarea mult mai activă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Citește și:   Liceenii români pot aplica din nou pentru burse de studiu în SUA, prin programul FLEX 2022-2023

Programul gratuit se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat. Pentru efectuarea tesului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, pacienta trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, iar dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare, după cinci ani.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0