Beneficiarii programului PNDR trebuie să respecte întocmai eşalonarea tranşelor de plată, aşa cum au fost acestea prezentate la semnarea contractului de finanţare.
Beneficiarii Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pot depune cererile de plată până cel târziu 30 septembrie 2015, acesta fiind termenul limită pentru depunerea ultimului dosar, atât pentru beneficiarii privați, cât și pentru cei publici.
Pentru a asigura absorbția integrală a fondurilor europene, precum și pentru implementarea corectă a proiectelor care au fost selectate pentru finanțare prin PNDR 2013, este important ca beneficiarii să depună în termen dosarele cererilor de plată, astfel încât Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) să poată deconta cheltuielile eligibile efectuate. În acest sens, este obligatoriu ca beneficiarii să respecte întocmai eşalonarea tranşelor de plată, aşa cum au fost acestea prezentate la semnarea contractului de finanţare.
AFIR a plătit peste 6,43 miliarde de euro, din totalul de 9,3 miliarde de euro alocaţi prin PNDR 2007 – 2013, către beneficiarii care au depus, până în prezent, cereri de plată pentru decontarea cheltuielilor. Instituţia a ajuns, în acest moment, la un grad de absorbţie de aproximativ 73% din totalul fondurilor europene alocate României de către Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007 – 2013.
De la demararea PNDR, în anul 2008, AFIR a primit și verificat 148.414 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,3 miliarde de euro. Până la această dată au fost selectate, pentru a primi finanţare nerambursabilă, 95.992 de proiecte cu o valoare de peste 7,1 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de angajare de 116% a fondurilor disponibile prin PNDR pentru proiectele de investiții.
AFIR este responsabilă de gestionarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile acordate prin PNDR, având ca prioritate absorbția integrală a fondurilor și evitarea blocării finanțărilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol