Investitorul va moderniza terenul de sport din curtea Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani. După reabilitare, terenul va arăta la fel ca cel de la Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman. El va fi folosit de elevi, iar la sfârșitul săptămânii în regim privat.
„Reabilitarea acestui teren, impropriu pentru activitățile sportive, ar fi însemnat o cheltuială mare pentru administrația locală. Mai multe persoane și-au arătat intenția de a concesiona acest teren, în vederea modernizării lui. Atunci, ne-am gândit că prin acest parteneriat avem cu toții de câștigat. Atât elevii, cât și concesionarul vor putea folosi terenul”, a explicat Ioana Ciobanu, directorul adjunct al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani și consilier local.
Terenul se află în curtea unității de învățământ, în apropierea stației de autobuz. În urma licitației, programate la sfârșitul acestei luni, câștigătorul va avea posibilitatea ca, după modernizarea terenului, acesta să fie folosit de luni până vineri de elevi, iar la sfârșit de săptămână – în regim privat.
„Terenul de sport nu mai era folosit de elevi. Ne-am gândit că, prin concesionarea terenului, el va putea fi redat spre utilizare comunității”, a spus Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani.
Scoaterea din folosință a acestui teren nu a afectat activitatea școlară. Unitatea de învățământ dispune de două săli de sport, dintre care una construită cu fonduri guvernamentale, precum și două terenuri, unul cu iarbă și unul pe bitum. Terenul care face obiectul concesiunii va arăta precum terenul de sport din incinta Colegiului Național „Roman-Vodă” (Ozer Golden Sport Center).
[sam_ad id=”111″ codes=”true”]
Comentarii