Te pregătești de sărbători ținând post? – guest post Cristina Gherghel

Te pregătești de sărbători ținând post? – guest post Cristina Gherghel

 

Zilele trecute, am fost dojenită pentru că nu-l pomenesc pe Dumnezeu în lucrările mele.

Nu m-am supărat, mi se reproșează multe și mărunte. N-am putut însă să nu mă întreb dacă nu sunt oare destule persoane consacrate, studenți la teologie, preoți, maici care fac asta deja?
Dacă eu predic cuvântul lui Dumnezeu, dumnealor ce să facă? Să se apuce de blogging?
Unii o fac deja, știu. Ai înțeles ce vreau să spun.

Eu zic că fiecare dintre noi are o misiune. A mea este să scriu memorii, cărți de auto-ajutor, romane și vrute și nevrute. A celor care s-au angajat să-l slujească pe Dumnezeu este de a duce mai departe miracolul credinței.

Dar dacă tot suntem în temă, permite-mi să te întreb dacă postești. Iar dacă o faci, de ce o faci?

Știi, mulți dintre noi nu se ating de alimente de frupt și nu întrețin relații sexuale în timpul posturilor religioase (exemple). Ferească Dumnezeu să ne ajungă pe limbă un pic de lapte! Ne trântim în genunchi și ne batem cu pumnul în piept, cerând iertare de la Dumnezeu și de la toți sfinții din calendar. Ba chiar ne ducem la biserică să ne spovedim, căci ne temem de focul iadului. Și asta doar pentru că un aliment diabolic s-a rătăcit în gurile noastre.

Întotdeauna m-am minunat de capacitatea noastră – a multora dintre noi, oamenii – de a ne simți deosebit de păcătoși din astfel de motive, dar de a ignora total răul ce avem în suflet – în esența noastră de ființe superioare cu putere de discernământ.

Nu știu dacă realizăm cât de rău fac criticile, judecările omului de către om adică. Aruncarea cu pietre – sportul pe care-l practicăm în mulți, uneori fără să ne dăm seama.

Un mic exemplu.

Ieri am mers în oraș. Rareori o las pe mama singură. În 6 luni am ieșit cam de 4 ori. Ies în curte, clar, dar nu merg mai departe. Ori de câte ori am nevoie de ceva (de la doctor – pentru mama – farmacie ori magazin), apelez la iubita mea soră, Iuliana, de obicei. Când ea nu este în sat, scumpa mea cumnată, Cecilia, îi ia locul. Eu trec de poartă doar când trebuie să merg să rezolv ceva personal în Roman – la bancă, de regulă. Cum s-a întâmplat ieri.

Dacă mă urmărești sau mă cunoști de mult, știi că atunci când mă dau cu ruj, trebuie să fie unul de o culoare vie. Roșu aprins este ceea ce prefer. Tata mă certa mereu când mă vedea cu buzele vopsite, dar eram adolescentă pe atunci – nu-l luam în seamă.

Cum spuneam, ieri m-am dat cu ruj, mi-am luat cizme roșii (favoritele mele) și-am mers în oraș cu treabă. N-am obiceiul să mă uit la oameni, dar, câteodată, când ridicam ochii din pământ întâlneam privirea unei femei mai în vârstă. Privire în care se citea dezaprobare, critică, judecată, etichetare etc.

Zâmbeam discret, instinctiv, vrând parcă să răspund cu o întrebare: „Ce rău, nedreptate sau ofensă vă fac dumneavoastră dacă port rujul ăsta?”

Acesta-i doar unul dintre exemplele ce aș putea da relativ la păcatele pe care le facem, poate cu bună-știință, deoarece suntem convinși că avem dreptul, și nu le considerăm ca atare. Nu le confesăm în timpul spovezii, nu cerem îndurare de la Dumnezeu decât în general, poate.

Iertare să-mi fie, căci nu știu dacă creștinii ortodocși au o rugăciune specifică pentru asta, dar noi, catolicii, spunem cu glas tare în timpul ritului penitențial: „Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul și vouă, fraților, că am păcătuit prea mult cu gândul, cuvântul, fapta și omisiunea: din vina mea, din vina mea…” Moment în care ne batem cu pumnii în piept.

Acest gest m-a făcut deseori să mă întreb dacă ne gândim la ceea ce rostim ori dacă înțelegem de ce ne batem cu pumnii în piept.

Am mai scris despre judecarea omului de către om, căci, deși mă străduiesc din toată inima să nu păcătuiesc în această privință, cad tentației și vorbesc din experiență. Ochiul vede și mintea fuge aiurea, căci suntem din carne și oase, slabi, însă avem datoria, obligația morală să izgonim gândurile ce biciuiesc fără milă pe ceilalți. Nu avem dreptul să facem asta. Și nu numai pentru că-l supărăm pe Dumnezeu, dar pentru că nu este corect. Nu este omenește.

Noi, ca ființe inteligente, avem puterea de a aprecia lucrurile la justa lor valoare și știm exact că atunci când suntem judecați ne supărăm. De aceea mulți dintre apropiații mei și eu respectăm următoarea regulă de aur și variantele ei: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Vorba noastră din bătrâni, pe care, sunt sigură, o aduci în discuție des.

De câte ori sunt ademenită să judec – chiar dacă numai în mintea mea – obligatoriu mă întreb: „Cum m-aș simți eu dacă altcineva ar gândi asta despre mine?” Și-atunci îmi vin mințile la cap și-și văd de viața lor, adică de a mea.

Ținând cont de ceea ce am scris în acest material, permite-mi să întreb: „Cum ne pregătim de sărbători?”

Cumpărând cadouri și fel de fel de bunătăți, sticle de băuturi fine, sacrificând porci, frământând cozonaci și facem cornulețe cu untură pentru cea mai iubită sărbătoare din an etc.? Și la sufletul nostru cine se gândește?

Renunțarea la plăcerile lumești, cum este mâncarea de frupt, face bine trupului, însă renunțarea la a face rău cu gândul, fapta și omisiunea l-ar face fericit pe Dumnezeu și pe seamănul nostru.

Să fii bun este o alegere. Dar să nu alegem să fii bun numai în posturi sau de sărbători, ci în toate zilele vieții noastre.
Dacă credem în Dumnezeu, știm că asta ne garantează raiul etern.
Până la vremea de apoi însă, eu aleg să fiu om cu oamenii.

 

Mai multe pe acest subiect (și multe altele) poți citi în cartea de auto-ajutor „Ce ești azi, ai decis ieri”, pe blog-uri și rețele de socializare:

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 5
  • Nu țin post de ceva ani. În principal din motive de sănătate. Ar fi curată sinucidere dacă aș recurge la restricții alimentare. Iar ca să recombin alimentele pentru a respecta regulile postului fără să sufăr ar fi un soi de jonglerie cu ingredientele.
    Mai degrabă încerc să fac bine. Să am un soi de sobrietate în comportare, fără să sar calul. Sau cel puțin să nu fac rău celorlalți.

    • Încercarea de a face bine este lucrul cel mai minunat pe care-l puteți face și mă închin în fața dvs.
      Dacă toți ne-am strădui să nu facem rău, cred că și Luna ar străluci mai tare.
      Vă mulțumesc pentru comentariu.

      • Nu ! Nu ! Chiar daca noi , oamenii , nu am face deloc rau , Luna ar straluci exact la fel. Imaginatia galopeaza Cristina ! Judecat merge la pas ! Raspuns bun la aspra judecata de mai Apoi !

        • Și cine oare știe exact dacă Luna ar străluci sau nu la fel?
          Eu aleg să cred că ar străluci, dar poate nu.
          Mulțumesc frumos pentru considerație.

  • Cristina ! Luna straluceste pentru ca este luminata de Soare ! Indiferent ce facem noi aici pe Terra, Soarele va lumina luna exact la fel ! E o chestie de logica ! Iti este rau ? Ai nevoie de ajutor ? Esti prea umanista pentru vremurila in care traim !