Elevii vând mărţişoare hand made, iar banii strânşi vor fi folosiţi pentru a schimba dulăpioarele din grădiniţă.
Miercuri, 26 februarie, la Școala „Calistrat Hogaş” s-a deschis ediţia 2014 a tradiţionalului Târg de mărţişoare al şcolii. În târg sunt expuse spre vânzare câteva sute de mărţişoare realizate de elevi, părinţi, profesori şi bunici, la preţuri modice. Toate sunt mărţişoare hand made, care, pe lângă faptul că vestesc sosirea primăverii, mai au un mesaj pentru cumpărători: „Cumpărând un mărţişor ne ajutaţi să ne facem şcoala mai frumoasă!”. Oferta cuprinde mărţişoare realizate din mărgele, fluturaşi, trifoi şi floricele croşetate din fire multicolore de
aţă, floricele realizate din hârtie prin tehnica quilling, toate realizate de copii.
„A fost în şcoală o adevărată mobilizare generală, toată lumea a participat la această activitate. Copiii de grădiniţă au fost ajutaţi de părinţi şi de bunici, cei mai mari au venit cu o oră mai devreme la şcoală pentru a avea timp să lucreze. Copiii s-au dovedit creativi şi pasionaţi. Participarea la această activitate i-a şi responsabilizat pe copii, m-am bucurat să văd că ei au înţeles şi mesajul caritabil al acestei acţiuni şi că, deşi există o ofertă foarte bogată pe piaţa mărţişoarelor, ei au ales să cumpere mărţişoare de la târgul nostru. Ei au înţeles că aceşti bani se întorc în şcoală”, a spus profesoara Viorica Lucescu, care a coordonat activitatea.
Deşi târgul s-a deschis abia în pauza mare, vânzarea a mers foarte bine, primii cumpărători fiind chiar elevii. „Nu am cumpărat mărţişoarele făcute de mine, ci pe ale colegilor”, a spus Laura, care avea în mână un teanc de mărţişoare, pe care să le ofere celor din familie şi prietenilor.
Târgul va fi deschis până vineri, 28 februarie. De asemenea, duminică, 2 martie, elevii vor fi prezenţi cu mărţişoare la biserica Sfântul Dumitru, aflată în apropierea şcolii. „Toţi banii care se vor strânge din vânzarea mărţişoarelor vor intra în contul Asociaţiei de părinţi din şcoala noastră, «Fami Part», şi vor fi folosiţi pentru lucrări în grădiniţă. Intenţionăm să schimbăm dulăpioarele copiilor, care sunt foarte vechi, încă de la înfiinţarea şcolii, şi să mochetăm o sală de clasă”, a spus profesoara Viorica Lucescu.
Comentarii
Directoarea asta are mare placere de a aparea la televizor, crede ca asa se coordoneaza activitatea dintr o scoala , dar ce sa stie o doamna invatatoare eeee
Apare la televizor pentru ca are de ce. S-a implicat constant si de multe ori a adus un zambet de bucurie pe fetele elevilor.
Domnule CD, dumneavoastra ati realizat, macar o singura data, un lucru remarcabil si demn sa apara la ziar? Cred ca sunteti foarte invidios!
A B si DANA SUNTETI SI VOI TOT INVATATOARE SI NU VA PREA CONVINE , DAR ASTA E MAI INVATATI SI VOI