Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic miercuri, 25 mai, în jurul orei 16.30, o tânără de 21 de ani, din Valea Ursului, care conducea un autoturism pe strada Pădurii, în aceeași localitate.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii