Roman, Neamț
Căutare site

Suta de euro a dascălilor a fost „atacată” de ISJ

Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ a atacat sentinţa dată de Tribunalul Neamţ în procesul dus în instanţă de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ pentru recuperarea restanţei de 100 de euro, cuvenită fiecărui dascăl pentru achiziţionarea de materiale informative.

Recuperarea banilor de către slujitorii catedrei rămâne, însă, doar o chestiune de timp, spun reprezentanţii sindicatelor.

„Recursul făcut de inspectoratul şcolar reprezintă o procedură prevăzută de legislaţia în vigoare. Nu cred că sentinţa care va fi dată de Curtea de Apel din Bacău va fi alta decât cea a Tribunalului Neamţ. Nu ne putem pronunţa, însă, decât atunci când vor fi documentele încheiate. Noi sperăm că, în luna septembrie, luna în care colegii noştri se pregătesc pentru începerea anului şcolar, vom reuşi să le facem o bucurie şi ei vor putea să se folosească de aceşti bani, care li se cuvin prin lege”, a spus secretarul general al Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ, Gabriela Grigore.

Conform legii, aceşti bani trebuie folosiţi pentru achiziţionarea de materiale informative, cărţi, atlase, hărţi, CD-uri, tot ceea ce un profesor ar avea nevoie pentru a fi la curent în fiecare an cu noutăţile din domeniu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.