Roman, Neamț
Căutare site

Studiile şi vechimea ţin candidații departe de primării

Acestea sunt condițiile pentru care potenţialii candidaţi nu se pot prezenta la concursul de ocupare a posturilor vacante.

Administraţiile publice locale din zona limitrofă Romanului nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Neprezentarea candidaţilor la concurs este motivată nu doar de nivelul scăzut al salariilor din administraţie, ci şi de lipsa studiilor de specialitate şi a vechimii în domeniu.

În comuna Stăniţa, de exemplu, s-a organizat, în aceste zile, concurs pentru ocuparea a două posturi de inspector clasa I grad profesional principal în cadrul Compartimentului „Proiecte, programe, dezvoltare economică şi achiziţii publice”, respectiv din Compartimentul „Cadastru, urbanism, amenajarea teritoriului şi fond funciar”.

„Nu am avut solicitări pentru cele două posturi. Lipsa studiilor şi a vechimii în specialitate sunt criterii importante în ocuparea acestor posturi”, a explicat Laurenţiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stăniţa.

Și Primăria Bozieni are vacante două posturi, de inspector de asistenţă socială şi de asistent medical comunitar.

„Postul de asistent social este vacant din luna februarie, când doamna Elena Timofte a ocupat prin concurs funcţia de secretar al primăriei”, a precizat Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Trei posturi vacante sunt şi la Primăria Văleni.

„Postul de secretar al comunei este liber din 1 martie, iar cel de asistent social, din 1 aprilie. Cele două posturi nu s-au ocupat pentru că salariile sunt mici, iar responsabilităţile foarte mari. Avem vacant şi un post asistent medical comunitar. Vrem ca toate cele trei posturi să se ocupe, dacă va fi posibil, în această toamnă, pentru a uşura munca altor salariaţi din primărie”, a spus Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.