Roman, Neamț
Căutare site

Strategia județului poate fi completată de cetățeni

Luni, 16 martie, a avut loc prima dezbatere publică privind strategia judeţului până în anul 2023. Documentul dezbătut de autorităţi este obligatoriu pentru accesarea de fonduri europene. Cei prezenţi au solicitat mai multă informare în rândul populaţiei. 

Strategia de dezvoltare a judeţului Neamţ a fost dezbătută, luni, 16 martie, de reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţ, de primari, dar şi de alte părţi interesate care au răspuns invitaţiei formulate de Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ.

În prima parte a întâlnirii, reprezentanţii firmei Igloo Architecture Bucureşti au făcut o prezentare completă a strategiei, cu precizarea că

„acest document este unul viu, care poate fi actualizat, urmărit; nu este un document care să fie aruncat într-un sertar”, după cum a afirmat Dan Haţeganu, consultant în cadrul Igloo Architecture.

După ce strategia a fost prezentată, Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ, i-a rugat pe cei prezenţi să ia cuvântul şi să vină cu propuneri. Primul care a intervenit a fost şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ.

„Consider că agenţii economici şi cetăţenii trebuie să creeze agenda publică a primarilor şi a politicienilor. Am mai multe propuneri, pe care le voi trimite firmei de consultanţă. Important este să găsim acele elemente de specificitate locală, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială. Mai avem o problemă, că nu am ajuns să asigurăm procesarea internă, astfel încât noi să realizăm produse cu valoare adăugată mare şi să nu mai exportăm materia primă. Toate aceste chestiuni trebuie să se regăsească în strategie, fiindcă, altfel, nu pot primi finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană”, a spus Mihai Apopei.

„Trebuie să avem curaj să accesăm fonduri europene”

strategie 02Deputatul Liviu Harbuz a pus accentul pe economia socială, ca o activitate aducătoare de profit. „Accesarea fondurilor europene presupune, în primul rând, curaj, pentru că sunt din ce în ce mai mulţi cei care şi-ar dori să nu mai semneze niciun act. Trebuie să depăşim starea aceasta şi trebuie să avem curaj să accesăm fonduri europene. Economia socială poate să aducă plus valoare, iar judeţul Neamţ are şansa de a deveni un exemplu pentru întreaga ţară, dacă-şi va propune să dezvolte capitolul de economie socială într-un mod integrat în tot judeţul. Acest lucru poate deschide perspectiva judeţului Neamţ către fonduri europene, direct de la Bruxelles. În următorul exerciţiu financiar va fi o nouă filosofie de program, se va pune mai puţin accent pe partea hard. Și va câştiga foarte mult parteneriatul public-privat, se va pune accent pe acest tip de parteneriat. De aceea este foarte important ca fiecare primărie să aibă şi un ONG”, a afirmat Liviu Harbuz.

Consilierul judeţean Daniel Vasiliu-Moise a cerut ca cetăţenii să fie informaţi mai bine cu privire la sursele de finanţare europeană, adică asupra programelor şi axelor ce vor fi disponibile în exerciţiul financiar ce va debuta în acest an, iar consilierul Alexandru Mihai a pus în discuţie promovarea proiectelor care să ducă la valorificarea resurselor naturale ale judeţului.

„Primarii au nevoie de mai mult sprijin”

Consilierul judeţean Gabriel Pavăl a cerut ca firmele cu activitate sezonieră să fie scutite de la plata anumitor taxe şi impozite. Acesta i-a cerut deputatului Harbuz să iniţieze un proiect legislativ în acest sens, dând exemplu pensiunile din zona de munte a judeţului, care au clienţi doar pe timpul verii.

„Instituţiile la care te duci pentru consultanţă îţi spun care este taxa. Cred că ar trebui să fie taxate doar acele proiecte care sunt declarate eligibile, fiindcă acest lucru i-ar încuraja pe nemţeni să depună proiecte”, a mai spus Gabriel Pavăl.

Daniel Vasiliu-Moise a cerut prefectului Vlad Angheluţă să dea dispoziţie instituţiilor descentralizate pentru crearea unui birou unic la care să apeleze cei care depun proiecte, fiindcă, acum, trebuie făcute mai multe drumuri în municipiul reşedinţă de judeţ:

„Acest birou unic să fie format din reprezentanţi ai agenţiilor şi ai acelor entităţi care ar trebui să emită, în mod normal, avize necesare proiectelor. Dacă acest birou ar funcţiona o zi pe săptămână, domnii primari ar avea posibilitatea să rezolve repede cu avizele, fără a fi nevoiţi să meargă dintr-un colţ în altul al oraşului şi să vină şi a doua sau a treia zi, fiindcă nu au avut uşile deschise la toate instituţiile”.
„Trebuie să vedem câţi sunt şi se va pune problema spaţiului. Oricum, durează până dăm avizele acestea de mediu, fiindcă le trimitem la Ministerul Agriculturii. Durează cam 30 de zile. Sau sunt cazuri când primarii apelează la cunoştinţe şi scurtcircuitează traseul. Am un caz la o comună. Dar primarul a pierdut avizul şi a trebuit să o luăm de la capăt, aşa că a durat mai mult. Deci trebuie mers doar pe cale oficială”, a spus Maricel Tălmăcel, directorul Direcţiei Agricole Neamţ.

Prefectul Vlad Angheluţă i-a atras atenţia directorului că era în sarcina lui să monitorizeze ceea ce se întâmplă. Deputatul prezent la dezbatere a fost chiar mai dur.

„Domnule director, mi se pare că sunteţi puţin cam arogant. Și – în afară de faptul că mestecaţi gumă în timp ce vorbiţi la microfon, ceea ce nu e politicos – aş vrea să vă spun că e de datoria dumneavoastră să rezolvaţi problemele, nu să acuzaţi primarii. Primarii au nevoie de mai mult sprijin şi noi am început aici o discuţie constructivă, prin care accesul la ceea ce înseamnă autorizări, informări, să se facă printr-un birou unic, pentru a le uşura viaţa. Cred că asta aţi vrut să transmiteţi, dar nu v-aţi găsit cuvintele”, a spus Liviu Harbuz.

Consilierul judeţean Andrei Ignat a cerut ca accentul să se pună pe principala resursă din judeţ: resursa umană. El a cerut soluţii pentru păstrarea forţei de muncă în judeţul Neamţ.

Strategia de dezvoltare a judeţului Neamţ a fost postată pe site-ul CJ Neamţ la începutul acestei luni şi va rămâne spre consultare publică timp de 30 de zile. Orice persoană interesată de acest document poate trimite propuneri şi sugestii la CJ Neamţ, pentru ca noile idei să fie incluse în documentul final.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.