La concursul de admitere la facultate din 2011, cele mai multe dintre opțiunile candidaților s-au îndreptat spre Științe economice, Geografie și Relații publice. Pentru cele mai multe facultăți înscrierile încep luni, 16 iulie.
Deși rezultatele finale ale examenului de bacalaureat se vor afișa abia vineri, pe 13 iulie, cîteva facultăți au dat deja startul înscrierilor pentru admitere. La Universitatea din București, înscrierile au început din 9 iulie, în timp ce la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca înscrierile încep de luni, 16 iulie. Experiența admiterii de anul trecut arată că absolvenții de liceu vînează specializări care să le permită găsirea unui job bine plătit și că preferă facultățile la care admiterea se rezumă doar la concurs de dosare. În 2011, cea mai mare concurență s-a înregistrat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEEA), dar și la Geografie și la specializările din domeniul Relațiilor publice și comunicării. Astfel, în 2011, la FEEA din cadrul Universității din București, concurența a fost de 10 candidați pe loc, iar la aceeași facultate din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe 821 de locuri s-au înscris 1.908 candidați. La aceeași universitate, la specializarea Relații internaționale și studii europene s-au înscris 230 de candidați pe 25 de locurui, iar pentru specializarea Științele comunicării din cadrul Facultății de Filosofie s-au depus 318 dosare pe 45 de locuri. Ultimele medii cu care s-a intrat aici în 2011 au fost 9,67 pentru Relații internaționale și științe europene și 9,38 pentru Științele comunicării.
Și pentru un loc la Facultatea de Geografie este bătălie mare. Cea mai mică medie pe locurile la buget a fost, la universitatea bucureșteană, 8,55 în 2011, cînd concurența era de 7,35 candidați pe loc, mai mică cu aproape trei procente decît în anul anterior. La Iași, pe 160 de locuri s-au înscris 503 candidați, iar media ultimului candidat admis a fost 9,07. Cu medii foarte mari s-a intrat în 2011 la Iași și la Facultatea de Litere, 9,07 la Filologie – limba română, 9,43 – Limba engleză, iar la Limbi moderne aplicate concurența a fost și mai mare, ultimele medii fiind 9,78 la limba engleză, 9,35 la limba franceză și 9,33 la limba română.
În ceea ce privește Facultatea de Drept, concurența a fost, în medie, de 5,7 candidați pe loc, la toate centrele universitare de rang I din țară, iar la Facultatea de Medicină concurența este de 3 – 4 candidați pe loc atît la București, cît și la Iași și la Cluj Napoca. La polul opus se află Facultățile de Matematică, de Chimie, de Biologie, unde concurența nu a depășit doi candidați pe loc.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol