Prima paginăSocialSanatate

Staţie de clorinare pentru secţiile Pediatrie şi Contagioase

Dimensiune text

Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a cerut oferte pentru expertize de mediu, obligatorii pentru rezolvarea unor probleme de mediu cu care se confruntă instituţia sanitară în vederea obţinerii autorizaţiei.

Managerul spitalului, medicul Cătălina Pălăncianu, spune că au fost identificate patru probleme majore, dintre care unele au fost rezolvate, iar pentru altele se caută soluţii. O problemă gravă întâmpină secţiile Pediatrie şi Contagioase, din curtea Spitalului Vechi, care nu au staţie funcţională de clorinare a apei. „O altă problemă de mediu o reprezintă aprovizionarea cu apă, mai ales când ne aprovizionăm de la reţeaua cu apă a oraşului şi nu există presiune. O problemă pe care am rezolvat-o este cea a neutralizării depozitului de combustibil de la secţia Psihiatrie. La Spitalul Nou există o reţea de clorinare, dar la Spitalul Vechi ea nu funcţionează. Va trebui să găsim un spaţiu pentru această reţea care să deservească clădirile secţiilor Pediatrie şi Contagiase, ceea ce reprezintă o problemă foarte mare, dacă vrem să obţinem acreditarea”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu.

COMENTARII

WORDPRESS: 0