Centrul regional de consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer din regiunea Nord Est – Oncosuport Iaşi a oferit servicii de consiliere pentru circa 350 de persoane diagnosticate cu cancer sau aparţinătorilor acestora , de la deschiderea activităţii cu publicul, în luna septembrie a anului trecut.
Pe lîngă serviciile de consiliere psihologică, asistenţă socială şi juridică, persoanele care au apelat la sprijinul Oncosuport Iaşi, inclusiv din zona Romanului, au mai avut posibilitatea de a participa la diferite acţiuni de socializare, la tutoriate pe teme de interes specific, dar şi la un program de terapie ocupaţională. Acum se află în plină desfăşurare sesiuni de terapie integrativă, avînd ca scop îmbunătăţirea relaţionării sociale şi emoţionale a persoanelor diagnosticate cu cancer. De asemenea, în cursul acestui an, Patronatul Medicinei Integrative, prin intermediul Centrului regional de consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer din regiunea Nord Est – Oncosuport Iaşi, a lansat „Ghidul angajatorului”. Acesta conţine informaţii utile pentru managementul oricărei firme sau instituţii care are în vedere elaborarea unei politici sociale responsabile privind gestionarea situaţiei angajaţilor care suferă de maladii grave, cum este cancerul.
Centrul Regional Nord-Est – Oncosuport Iaşi, cu sediul în bulevardul „Tudor Vladimirescu”, nr. 42-44, etajul 2, Iaşi, oferă gratuit consiliere psihologică, asistenţă socială şi juridică persoanelor din zona de NE a ţării, diagnosticate cu cancer de sîn, cancer de col uterin şi cancer testicular, precum şi aparţinătorilor acestora. Centrul a fost înfiinţat la Iaşi prin proiectul
„Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 – 2013, „Investeşte în oameni!”. Proiectul este implementat de Patronatul Medicinei Integrative, în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia şi Asociaţia de Terapii Integrative „Sfîntul Nectarie” – România. În primele opt luni ale acestui an, în zona Romanului s-au înregistrat 345 de cazuri noi de cancer.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol