Medicii de la Spitalul Roman care asigură liniile de gardă la domiciliu, din cadrul secţiilor de Chirurgie şi Obstetrică-Ginecologie, ar putea primi un spor de 40% pentru fiecare gardă efectuată.
La ultima şedinţă a Comitetului Director al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, care a avut loc săptămâna trecută, s-a discutat despre posibilitatea acordării unui spor de 40% pentru medicii de la secţiile de Chirurgie şi Obstetrică-Ginecologie care fac gărzi la domiciliu.
„Acest spor înseamnă că, indiferent dacă medicul este chemat sau nu la domiciliu pe timpul gărzii, să primească nişte bani. Medicii care sunt trecuţi pe lista pentru garda la domiciliu nu sunt chemaţi chiar zilnic la consultaţii. În medie, un medic care face astfel de gărzi acumulează în jur de 30 de ore la domiciliu. Până acum, plata se făcea la oră. Se calculau orele pe care le făcea un medic la domiciliu. Dacă erau făcute de luni până vineri, medicul primea un spor de 50% pentru ele, iar dacă erau în weekend – primea 100%. Dacă se aprobă acordarea acestui spor de 40%, medicii vor primi această sumă fixă de bani pentru fiecare gardă, indiferent dacă vor avea solicitări sau nu. Pentru gărzile de la domiciliu de sâmbătă şi duminică, şi plata acestui spor se va face tot la dublu”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al spitalului.
În perioada următoare, serviciul de Resurse Umane va trebui să pună la dispoziţia Comitetului Director un calcul privind efortul bugetar pe care îl presupune plata actuală pentru aceste gărzi la domiciliu şi ce ar însemna acordarea acestui spor de 40%.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol