HomeSanatate

Spitalul se va transforma în fundație non-profit

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică primul capitol  al noii Legi a Sănătății.

 

 

Acest prim capitol a fost elaborat în urma propunerilor care au rezultat din dezbaterile și conferințele inițiate la începutul acestui an cu organizațiile profesionale, sindicale, politice și cu reprezentanții societăților civile. Prin prevederile acestui capitol se urmărește crearea posibilității reorganizării spitalelor ca fundații, unități nebugetare, non-profit, de utilitate publică.

  [sam id=”3″ codes=”true”]

Decizia reorganizării aparține actualului administrator al spitalului, care devine membru fondator unic al fundației. De asemenea, se urmărește reducerea birocrației prin coborîrea nivelului de decizie la nivelul conducerii spitalului. Aceasta va avea libertatea de a decide, fără aprobări superioare – asumîndu-și responsabilitatea și respectînd reglementările Ministerului Sănătății – , asupra organizării și  funcționării spitalelor, asupra angajării de personal, în conformitate cu normativele în vigoare, fără aprobarea Ministerului Sănătății sau alte constrîngeri actuale. În plus, se vor putea utiliza la capacitate maximă resursele tehnice și umane din spital prin acordarea asistenței medicale în regim privat, la cererea pacienților, se vor atrage investiții private în spitalul public pentru creșterea calității serviciilor medicale, ceea ce va permite o competiție reală cu spitalele private, iar medicii și personalul vor fi remunerați în funcție de calitatea, complexitatea și volumul activității, pe baza rezultatelor obținute.

Comentarii

WORDPRESS: 0