Prima paginăRomanSanatate

Spitalul Roman va avea un nou director general

Dimensiune text

Mandatul de manager interimar al medicului Oana Onu expiră peste două zile.

În ultimele trei luni, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a fost condus de medicul radiolog Oana Onu. Mandatul de manager general interimar al doctoriţei Onu expiră la data de 21 octombrie, motiv pentru care primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, trebuie să numească un nou director. O soluţie nu poate fi prelungirea mandatului de manager interimar al medicului Oana Onu, deoarece aceasta doreşte să se întoarcă la postul pe care l-a ocupat prin concurs, respectiv cel de director medical al unităţii sanitare.

„Am avut mai multe discuţii, la nivelul tuturor secţiilor din cadrul Spitalului. Sunt medici care nu vor să vină pe acest post, din diferite motive, unii pentru că au şi activităţi în afara spitalului şi ar putea avea probleme de integritate. Alţii spun că au deja o vârstă şi nu mai vor să se implice la acest nivel. Cu doamna doctor Onu am discutat, iar dumneaei mi-a spus că doreşte să se întoarcă la postul ocupat prin concurs, acela de director medical. Continuăm discuţiile şi vom numi un director interimar până vineri”, a precizat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Numirea doctoriţei Onu pe postul de manager general interimar a reprezentant o soluţie de urgenţă, în momentul în care fostei ocupante a acestui post, medicul radiolog Mihaela Banu, i-au expirat cele două mandate la care avea dreptul, de manager interimar. În luna august a acestui an, Primăria Roman a scos la concurs postul de manager general al spitalului, însă niciun medic nu s-a simţit, în acel moment, suficient de pregătit pentru a-şi depune candidatura.

COMENTARII

WORDPRESS: 0