HomeSocialSanatate

Spitalul riscă să rămână fără pacienţi

Tratamentele în străinătate vor fi decontate de statul român în totalitate.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” Roman atrage atenţia că Spitalul Municipal de Urgenţă Roman – ca, de altfel, toate spitalele publice din ţară -, ar putea rămâne fără pacienţi. Și asta pentru că, până la sfârşitul anului, România va trebui să implementeze o directivă europeană care să faciliteze accesul la servicii medicale în spitalele din străinătate. Directiva 24/2011 obligă România să deconteze serviciile medicale ale bolnavilor trataţi în străinătate la preţurile practicate în ţara respectivă, şi nu la preţul practicat în ţara noastră, cum se întâmplă acum.

„Medici care pleacă pentru salarii mai mari, asistenţi care părăsesc ţara pentru condiţii de lucru mai bune, pacienţi care vor pleca pentru un tratament mai bun în alte ţări, tratamentul fiindu-le plătit de statul român, dovedesc deteriorarea inevitabilă a capacităţii de tratament din România. Este un şir de evenimente la care riscăm să asistăm din luna octombrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare acestei directive. În ceea ce priveşte personalul din Sănătate, nu mai este vorba doar de un scenariu, ci de o realitate ce capătă aspecte tot mai îngrijorătoare. Chiar şi în ceea ce priveşte pacienţii, migraţia a început, înregistrând deja cote alarmante în vestul ţării. Spre exemplu, mii de români se tratează în spitalele din Szeged, Gyula si Debrecen, preferând să plătească din buzunar costul unor servicii medicale de calitate. În condiţiile în care directiva obligă statul român să le ramburseze pacienților banii de tratament, procesul va capătă o amploare nemaiîntâlnită, lipsind nenumărate spitale de potenţiali pacienţi şi golind vistieria Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate”, a apreciat Valerian Chelariu, liderul „Solidaritatea Sanitară” Roman. Potrivit acestuia, principala consecinţă a directivei o va constitui faptul că pacienţii vor urma medicii români în ţările de destinaţie.

Comentarii

WORDPRESS: 0