Roman, Neamț
Căutare site

Spitalul îşi întregeşte veniturile din taxe

Veniturile Spitalului Municipal de Urgenţă Roman sunt completate de diferite taxe pe care reprezentanţii unităţii sanitare romaşcane le percep pentru anumite servicii pe care le spitalul le oferă. Sumele colectate nu sunt foarte mari, însă pot fi folosite pentru a acoperi o parte din cheltuieli.

O sursă suplimentară de venit este colectarea coplăţii la externarea din spital a pacienţilor. Anul trecut, aproximativ 3.000 de lei au fost, astfel, adunaţi, în bugetul instituţiei sanitare.

O modalitate de a face bani este introducerea barierelor la intrarea în parcarea din curtea interioară, iar cei care doresc să lase maşina cât mai aproape de intrarea în spital trebuie să achite o taxă de cinci lei. În primele zile de când o fost montată, deja s-au adunat 150 de lei, iar parcarea nu a fost, în niciun moment, ocupată la capacitatea maximă.

„Dovada că introducerea barierelor este utilă este că, în patru zile de la montare, s-a strâns o sumă pe care noi o adunam, fără bariere, într-o jumătate de an. Este vorba de 150 de lei. Dacă adunăm, lunar, cam 1.000 de lei, iată că într-un an avem 12.000 de lei, sumă care ne ajută să acoperim diferite cheltuieli”, a declarat Leonard Achiriloaiei, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.