Membrii trupei Spitalul de Urgenţă au cântat melodii adecvate generaţiei trecute de prima tinereţe, au împletit cântările cu glumele, au cântat hit-urile care i-au consacrat şi au reuşit să-i facă pe bătrâni să cânte împreună cu ei.
Bătrânii de la Casa Bunicilor au avut parte, la sfârşitul săptămânii trecute, de un show de excepţie, susţinut de membrii celebrei trupe Spitalul de Urgenţă. Veniţi la Roman pentru un concert într-un club privat, Dan Helciug şi Vali Crăciunescu au vrut să aducă zâmbete pe chipurile unor persoane care nu au posibilitatea de a ajunge la un concert. „Vrem să-i încântăm, să facem fericiţi nişte oameni care nu se pot deplasa la un concert, nu au parte de foarte multe distracţii. Și, atunci, încercăm, în funcţie de timpul pe care-l avem, să bucurăm şi această categorie de oameni. Vom mai avea un spectacol la un cămin de copii”, a spus Dan Helciug.
Aceştia au recunoscut că fac asemenea gesturi mult mai des în Bucureşti, dar că nu le popularizează pe toate în presă.
„Se realizează un contact aparte, o altă stare. Cântarea de club e total diferită, există o anumită intimitate. În România se fac concerte în aer liber, oferite gratuit de autorităţile locale, pentru că nu toată lumea îşi permite să plătească un bilet pentru a veni la un spectacol”, a completat Vali Crăciunescu.
Membrii trupei Spitalul de Urgenţă au făcut show în seara în care au cântat în club, dar au demonstrat că ştiu să se adapteze în funcţie de auditoriu. La Casa Bunicilor au început cu melodii adecvate generaţiei trecute de prima tinereţe, au împletit cântările cu glumele, au cântat hit-urile care i-au consacrat şi au reuşit să-i facă pe bătrâni să cânte împreună cu ei, să aplaude, să ţină ritmul şi să râdă. Vali Crăciunescu a excelat cu acordeonul, în timp ce Dan Helciug nu s-a lăsat mai prejos cu chitara. Iar răsplata lor a fost reprezentată de aplauzele prelungite şi bucuria celor care trăiesc, astăzi, mai mult din amintiri.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol