La Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman va avea loc, vineri, o slujbă specială şi o masă festivă, cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Nicolae.
Vineri, 5 decembrie, va fi atmosferă de sărbătoare la Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman. În fiecare an, în preajma sărbătorii de Sfântul Nicolae, din data de 6 decembrie, conducerea spitalului invită colaboratorii, dar şi pacienţii, la o slujbă specială, urmată de o masă festivă.
„Începând cu ora 12, va avea loc o slujbă dedicată Sfântului Nicolae, iar apoi am pregătit o masă festivă pentru pacienţi, dar şi pentru salariaţi şi invitaţii noştri speciali. Sperăm că vor putea participa membrii Consiliului de Administraţie al spitalului, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ şi ai Primăriei Roman, precum şi managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman”, spune medicul Anca Hîncu, managerul Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae”.
Un alt motiv de sărbătoare pe care îl are Spitalul de Psihiatrie este recenta aprobare, de către CJ Neamţ, a înfiinţării unei linii de gardă. Începând cu data de 1 ianuarie 2015, vor începe să colaboreze cu spitalul încă doi medici, un neurolog şi un psihiatru, care, împreună cu cei trei medici psihiatri deja existenţi la spital, vor putea acoperi linia de gardă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol