Roman, Neamț
Căutare site

Specialiști din Neamț candidați la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială

Specialiști din Neamț candidați la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială

 

 

Cei mai buni profesioniști din Asistența Socială din județul Neamț intră din nou în competiție pentru obținerea recunoașterii naționale în cadrul Galei Excelenței ce va avea loc pe data de 20 martie, la Ateneul Român din București.

Sucursala Neamț a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) a desemnat, pentru al cincilea an consecutiv, cei mai buni specialiști care activează în domeniu sau care, prin activitățile lor, au susținut și promovat asistența socială. Aceștia pot fi votați online începând de luni, 19 februarie, și până pe data de 26 februarie, ora 00.00, iar cei care vor obține un număr cât mai mare de voturi vor intra în etapa de jurizare ce va avea loc în intervalul 27 februarie – 12 martie, informează un comunicat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț.

Finaliștii vor fi premiați în seara de gală, la Ateneul Român, gazda evenimentului fiind și de această dată Andreea Marin. Evenimentul este organizat de CNASR și își propune să celebreze Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai dedicați asistenți sociali, dar şi a celor care au contribuit la promovarea asistenţei sociale. Județul Neamț are profesioniști nominalizați atât la categoria asistentul social al anului, cât și la categoria personalităților care au susținut activitățile din domeniul asistenței sociale. Mulți dintre nominalizați sunt angajații DGASPC Neamț, ei concurând pentru recunoașterea națională cu profesioniști din toată țara. Lista completă a nominalizărilor va putea fi consultată pe site-ul: http://gala.cnasr.ro/index.pl/nominalizare_premii_ro , iar cei care doresc să susțină profesioniștii nemțeni pot vota accesând secțiunea: http://poll.cnasr.ro.

Profesioniștii din cadrul DGASPC Neamț nominalizați anul acesta pentru întreaga activitate desfășurată în 2017 sunt următorii:

Categoria Asistenţi Sociali

http://poll.cnasr.ro/poll/1 – Premiul pentru asistentul social al anului – Mirela Negruș, DGASPC Neamț,

http://poll.cnasr.ro/poll/2 – Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului – Mirela Mihaela Orza-Cohut, DGASPC Neamț

http://poll.cnasr.ro/poll/3 – Premiul Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi – Ion Meza, Centrul Păstrăveni, DGASPC Neamț și Anca Diana Aileni, DGASPC Neamț

http://poll.cnasr.ro/poll/11 –  Premiul pentru Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale – Alina Elena Chiriac, DGASPC Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.