Spărgător romașcan reținut de polițiști

HomeActualitate

Spărgător romașcan reținut de polițiști

Miercuri, 3 februarie, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 43 de ani, din Roman, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Conform IPJ Neamț, din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 2 februarie, în jurul orei 23.30, bărbatul ar fi încercat să pătrundă în casa unui tânăr de 22 de ani, din Roman, moment în care a fost surprins de concubina tânărului.

„În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0