Șofer prins băut la volan, la Horia

HomeActualitate

Șofer prins băut la volan, la Horia

Duminică, 19 noiembrie, în jurul orei 14:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat pe DJ 157, în localitatea Horia, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Roman, informează IPJ Neamț. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot duminică, 19 noiembrie, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au depistat în localitatea Crăcăoani, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din Negrești. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, din data de 1 iunie. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.