Șofer prins băut la volan, în comuna Botești

HomeActualitate

Șofer prins băut la volan, în comuna Botești

Duminică, 10 septembrie, în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic, în localitatea Botești, a unui autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate, informează IPJ Neamț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 11 septembrie, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, pe bulevardul Traian, a unui autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Piatra Șoimului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cele două cauze, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0