HomeEconomie

Societatea Agricolă „Trei Sate”, premiată la Târgul AGRALIM

Premiul de excelenţă în agricultură a fost acordat societăţii agricole  din comuna Ion Creangă, pentru grija acordată protecţiei mediului.

Târgul pentru Fermieri AGRALIM şi-a desemnat câştigătorii. Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, pentru fermierii anului în regiunea Nord-Est. În competiţie s-au înscris 75 de fermieri, producători agricoli, antreprenori în agricultură şi consultanţi în domeniul agricol, fiind încurajată atât participarea companiilor mari, mici, mijlocii şi medii, cât şi iniţiativa la nivel de întreprinderi individuale. 23 de fermieri din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Suceava au primit premii la cele 12 categorii principale înscrise în competiţie. Juriul a fost format din specialişti ai USAMV Iaşi. Câştigătorii premiilor de excelenţă în agricultură din judeţul Neamţ au fost: Societatea Agricolă „Trei Sate” din comuna Ion Creangă, administrator Gheorghe Cenuşă (premiu pentru grija acordată protecţiei mediului) şi Ştefan Trişcău, angajat al Societăţii Agricole „Trei Sate” (premiu pentru angajatul anului în regiunea Nord-Est).

Printre câştigători s-a aflat SC CGC AGRIA SRL din Piatra-Neamţ, administrator Constantin Cocea (premiu pentru ferma de porcine a anului).

Scopul acestei competiţii a fost promovarea unor experienţe de succes în agricultură în regiunea Nord-Est, fermieri şi specialişti în agricultură care crează plusvaloare în domeniile în care activează. Evenimentul a avut loc la ferma Ezăreni, staţiunea didactică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi, din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură, Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din judeţele Moldovei şi ai Centrului Regional 1 Nord-Est al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Târgul s-a desfăşurat în perioada 18 – 21 septembrie.

Comentarii

WORDPRESS: 0