La Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a avut loc marţi, 20 ianuarie, în ziua de prăznuire a sfântului Eftimie cel Mare, slujba de comemorare a ÎPS Eftimie Luca, decedat în noiembrie anul trecut. Slujba a fost oficiată de ÎPS Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi, consilieri şi inspectori ai Centrului Eparhial Roman. Ierarhul, împreună cu preoţii şi credincioşii, a mers la mormântul arhiepiscopului, situat lângă catedrală, unde a oficiat parastasul celui rămas în conştiinţa acestei eparhii ca „Eftimie cel Bun”. În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Ioachim a rememorat personalitatea înaintaşului său. „Această zi este importantă pentru Centrul Eparhial Roman, întrucât ne aducem aminte de arhiepiscopul nostru paradigmatic, Eftimie Luca, care a marcat timpul său şi destinul acestei eparhii. Pentru activitatea pe care a desfăşurat-o de-a lungul timpului, am venit, împreună cu colaboratorii noştri, să-i cinstim memoria. Ceea ce am făcut noi nu este decât o prelungire a ceea ce fac zi de zi credincioşii de la trecerea sa la cele veşnice, care vin să pună la mormântul său o floare, o lumânare sau să-şi exprime un gând de compasiune, de amintire pentru cel care a fost arhiepiscopul acestei eparhii”, a precizat ÎPS Ioachim.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol