Compania Delgaz Grid a anunțat marți că, pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 3 martie, începând cu ora 8.30, pentru consumatorii din municipiul Roman de pe străzile: Tineretului, Valter Mărăcineanu, Dumbrava Roșie, Dobrogeanu Gherea, Piața Roman Vodă și bulevardul Roman Mușat.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări”, precizează reprezentanții Delgaz Grid.
Comentarii