Roman, Neamț
Căutare site

Sindicatele din şcoli cer ajutor de la parlamentarii de Neamţ

Problemele ridicate de sindicate vizează salarizarea personalului didactic şi nedidactic şi modernizarea învăţământului.

Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ caută sprijin la parlamentarii din judeţ în soluţionarea problemelor cu care se confruntă dascălii şi întregul sistem de învăţământ. Preşedintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ, Gabriel Ploscă (foto), a lansat o invitaţie la dialog către toţi parlamentarii nemţeni, indiferent de culoarea politică, pentru a găsi împreună calea de ieşire din situaţia gravă în care învăţământul se zbate de ani de zile. Invitaţia a fost adresată, de asemenea, şi inspectorului şcolar general Viorel Stan.

„Problemele cu care ne confruntăm sunt arhicunoscute, însă, deşi sunt cunoscute de ani de zile, nu s-a luat nici o măsură, astfel încât măcar unele dintre ele să fie rezolvate. Cele mai importante probleme pe care le vom pune pe masa de lucru a parlamentarilor ţin de salarizarea personalului nedidactic, în sensul că, la această categorie de personal, sporul de vechime nu este evidenţiat separat, şi salarizarea personalului didactic. Noi am dori o creştere eşalonată a salariilor, cu 10% în 2015 şi 10% în 2016 şi acelaşi procent în 2017, astfel încât să ne apropiem de salariile conforme cu Legea 221 din 2008. Urmărim, de asemenea, decongestionarea planurilor de învăţământ şi elaborarea de manuale noi şi de programe noi, care să asigure şi aspectul aplicativ al învăţământului românesc”, a spus preşedintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ, Gabriel Ploscă.

Întâlnirea dintre sindicate şi parlamentari ar putea avea loc în cursul săptămânii viitoare.

Comentarii 12

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. opiniantul

    IN ROMANIA PROFESOARE DE 65 DE ANI CER SA PROFESEZE SI DUPA PENSIONARE CU TOATE DREPTURILE DE TITULAR, IN TIMP CE TINERII SUNT NEVOITI SA ASTEPTE ANI IN SIR PENTRU UN POST!
    ASTEAPTA PANA LE ZIC COPII ,,BABA”
    TINERII SA EMIGREZE, BABELE SA FACA COPII SI NIMENI NU SPUNE NIMIC.SPUN INSA ACESTEA DEOARECE SI NOI TINERII ACESTEI NATIUNI VREM SA FACEM COPII, SA-I CRESTEM SI SA-I EDUCAM SUNT ABSOLUT SIGUR CA SI PRINTRE NOI SE GASESC TINERI LA FEL DE COMPETENTI SI VALOROSI CARE SA DUCA MAI DEPARTE FILONUL EDUCATIONAL
    VA DORESC PUTERE SA MUNCITI PANA LA 80 DE ANI!
    TINERII SA PROFESEZE, ,,BABELE” SA EMIGREZE

    1. Mosu Lica

      Sunt un ,,moshneag” care a lucrat 43 de ani in invatamant si as dori sa ,,concurez” cu orice absolvent din ultimii 10 ani de la orice facultate !!! Daca e mai bine pregatit ca mine ii cedez pensia mea, daca nu, sa fie incadrat ca ,,personal de intretinere” intr-o scoala (ca sa vada ,,ca cum” fac carte unele ,,babe” sau unii ,,moshnegi” !!! PS Pun pariu ca ,,opiniantu’ ” nu tine minte nici disciplinele de examen si nici profesorii cu care le-a ,,dat” (sau ,,i le-a dat”) !!! Asa ca… emigreaza, Romania va avea de…cashtigat !!!

      1. ANDREEA

        Buna ziua domnule
        M-am hotărât eu să vă răspund la provocare, fac parte dintre absolvenții din ultimii 10 ani deci îndeplinesc condiția impusă de dumneavoastră. Ce ziceți să participăm la concursul de titularizare din acest an pentru a vedea rezultatul, implicit câștigătorul. PS Sper că de la ,,concursul de titularizare susținut de dumneavoastră** ați reținut disciplinele de examen și profesorii examinatorii.

        1. opiniantul

          FELICITARI ANDREEA, MOSHU LICA MAI ARE MULT PANA SA INTELEAGA CA NU ESTE VORBA DE COMPETENTA CI ESTE VORBA DE NUMARUL MIC DE LOCURI PE CARE SUNT DIN CE IN CE MAI MULTI TINERI BUNI, POATE CU MULT MAI BUNI DECAT CEI MAI IN VARSTA FATA DE CARE AM UN DEOSEBIT RESPACT IN CEEA CE PRIVESTE COMPETENTA. PROBLEMA NU E LA COMPETENTA CI LA LACOMIA FARA DE MARGINI ALE UNORA CARE SE CRED VESNICI.DE ASEMENEA AM TOT RESPECTUL FATA DE VARSTA LOR INAINTATA DAR AS DORI SA INTELEAGA CAT DE GREU O DUC TINERII, STRESUL IMENS CU CARE NE CONFRUNTAM DATORITA PROBLEMELOR EXISTENTIALE PE CARE DUMNEALOR NU LE-AU INTMPINAT ORICAT SE CRED DE BUNI.DIN PARTEA MEA MOSHULE LICA POTI SA MAI LUCREZI INCA 43 DE ANI DACA DUMNEATA CREZI CA ESTE CORECT ASHA, DAR S-AR PUTEA SA FIE MULTI, MULTI MULTI IN CAZUL ANDREEI CARE A INTELES MASURA, MASURA, MASURA, MASURA, MASURA NU E DE COMPETENTA DECI E VORBA DE BUN SIMT SI DE MASURA

      2. opiniantul

        MOSHULE EXACT ASTA OBSERV SI EU CA NU VA MAI AJUNGE CAT ATI LUCRAT, EU NU CONDAMN SI NU JUDEC COMPETENTA CI LACOMIA FARA MARGINI ALE UNORA SI VA DIAGNOSTICHEZ FARA ECHIVOC CU PARANOIA, ESTE PARANOIA SA CREZI CA MAI POTI LUCRA PESTE O ANUMITA VARSTA, DACA DUMNEATA NU INTELEGI PE TINEII PROFESORI MA INTREB CUM VETI REUSI SA-I INTELEGETI PE ELEVII CARE SUNT CU MULT MAI TINERI RUSHINE SA PUI PARIU. DE FAPT PUNEREA DE PARIU DENOTA CAT DE SUPERFICIAL SI DE NEPASATOR SUNTETI SI PRIVITI DOAR INTERESUL PERSONAL. ASHA SE CRED SI ALTII CARE AU PE MANA BUNURILE TARII CA LI SE CUVIN SI CA SUNT COMPETENTI SI INDREPTATITI SA FURE ANI, BUNURI ASA CA PE NISTE PARIURI CU CEILALTI, FRAIERII CARE NU ZIC NIMIC SI II ACCEPTA NECONDITIONAT. NU MOSHULE LICA, NOI TINERII CEREM RESPECT, DECENTA SI SOLIDARITATE NU LECTII DE LA LACOMI. CA TOTI SUNT PROFESORI LA DAT LECTII SI IN AMBITII NEFONDATE DAR ADEVARATI PROFESORI SUNT PUTINI, FOARTE PUTINI, POATE CHIAR MAI PUTINI DECAT VA INCHIPUITI DUMNEAVOASTRA.

      3. opiniantul

        MOSHULE CE TANAR ESTI, INSA ITI ZIC CA AM DAT MULT MAI MULTE EXAMENE DECAT DUMNEATA SI CU REZULTATE MULT MAI BUNE DECAT ITI INCHIPUI SAI AI PUTEA SA TI INCHIPUI .

    2. emi

      De ce scrieti cu majuscule si mai strecurati si cate o greseala,cum ar fi acel „COPII”in loc de „COPIII”?

  2. Un cetatean

    Saracele cadre didactice, mai cer sa lucreze, ca nu le ajung banii de medicamente, ca dupa 40 de ani de munca au o pensie pe masura salariului de mizerie pe care l-au avut toata viata!

  3. C D

    personal nedidactic este cu duiumul in scoli sa se faca ordine si apoi sa ceara salarii mari, noi profesorii muncim si nedidacticul il ,,doare la basca,, .

  4. un cetățean

    Dar despre decontarea navetei cadrelor didactice , prevăzută în lege,sindicatele nu mai spun nimic ? Gata au rezolvata această problemă ?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.