Roman, Neamț
Căutare site

Sindicaliștii din Educație își recuperează drepturile

Sindicaliștii din învățămînt încep să-și primească înapoi drepturile „ciopîrțite” de reforma promovată de ministrul Educației Daniel Funeriu.

 

Ultimele discuții purtate de conducerea sindicatelor din învățămînt cu reprezentanții Ministerului Educației le dau speranțe lucrătorilor din Educație.
„Deja s-au făcut cîțiva pași foarte importanți în recuperarea drepturilor care ne-au fost luate în timpul ministrului Funeriu. Este vorba de echivalarea studiilor de scurtă durată, de trei ani, de revenirea la reținerea cotizației membrilor de sindicat direct pe statul de plată, de deblocarea posturilor din învățămîntul superior, de revenirea la titularizarea în sistemul de învățămînt odată cu introducerea subiectelor unice de examen. De asemenea, avem promisiuni legate de decontarea navetei și de posibilitatea includerii personalului didactic auxiliar pe lista beneficiarilor de gradații de merit. Sîntem conștienți că toate acestea nu se pot face deodată, este important să existe reperele legale pentru aplicarea lor, dar avem răbdare, pentru că semnalele pe care le-am primit în acest sens sînt pozitive„, a spus președintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățămînt și Cercetare Neamț, Gabriel Ploscă (foto).

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.