Simpozion județean la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman

HomeSocial

Simpozion județean la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman

La Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman s-a desfășurat, În perioada 15 – 17 iunie, simpozionul județean „Europa în schimbare”, ediţia a III-a. La simpozion au participat 34 de elevi, din unități școlare din județul Neamț.

„Simpozionul și-a propus, pe lângă perfecționarea competențelor de comunicare în limba engleză, o relaționare interculturală pentru elevii și cadrele didactice participante, dezvoltarea dialogului intercultural, ca principiu democratic, în scopul descurajării discriminării, dezvoltarea gândirii critice și a abilităților sociale ale elevilor, pentru a determina elevii să se implice mai mult în viața comunității, în favoarea dezvoltării societății”, a declarat profesor Simona Ciupitu-Aldea, membru în echipa de organizare a simpozionului.

Simpozionul s-a constituit ca o oportunitate de diseminare a bunelor practici cu privire la respectarea drepturilor omului, prin acceptarea diversității și a metodelor de lucru destinate a forma și dezvolta competențele culturale ale elevilor, însușite în cadrul mobilităților proiectului Erasmus+ KA2 „Improve your critical thinking skills, solve the problems”, proiect derulat la Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman, prin colaborare cu alte unități școlare din Italia, Ungaria și Macedonia de Nord.

Programele educaționale europene reprezintă oportunități instituționale de implementare a politicilor educaționale naționale și europene. Datorită caracterului inovator, proiectele educaționale europene aduc schimbări în cultura organizațională, promovând lucrul în echipă și obținerea de performanțe în mediul școlar prin creşterea actului instructiv-educativ al elevilor. Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe. Această schimbare trebuie să angajeze în primul rând ansamblul sistemelor educative, arată reprezentanții Colegiului Tehnic „Danubiana”.

Simpozionul s-a desfășurat pe trei secțiuni. Secțiunea I, „ Principiile educației interculturale și democratice”, a fost o sesiune de referate și comunicări ştiinţifice care s-a adresat numai cadrelor didactice, având formă de participare indirectă. Secțiunile a II-a, „Reevaluarea tradițiilor și a bucătăriei europene”, și a III-a, „Cele mai influente personalități din cultura europeană”, au fost organizate sub formă de concurs şi s-au adresat elevilor din învăţământul liceal. Principalele criteriile de evaluare vizate au fost originalitatea lucrării şi corectitudinea exprimării în timpul prezentării lucrării. Elevii participanți au fost apreciați pentru implicarea în activități și pentru modul în care au realizat și prezentat temele.

„Activitățile și temele din cadrul simpozionului au demonstrat faptul că o educație de calitate presupune implicare, adaptare la schimbare, inovare, dar și facilitarea exemplelor de bune practici”, a declarat profesor Cristina-Mihaela Păun, director al Colegiului Tehnic „Danubiana”.

 

 

Foto: Colegiul Tehnic „Danubiana”

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0