Aula „Petru Albert” a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman organizează miercuri, 1 octombrie, începând cu ora 9.00, simpozionul internaţional cu tema „Fratele Elia de Cortona”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Facultatea de Teologie Pastorală, Facultatea de Filosofie „I. Duns Scotus”, Academia istorico-juridico-teologică „Petru Tocănel” şi Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman.
La eveniment vor participa PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, profesor Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, şi preot Damian Gheorghe Pătraşcu, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, unul dintre moderatorii întâlnirii. Printre invitaţii din străinătate se numără părintele provincial de Toscana – Florenţa, Antonio Di Marcantonio, şi profesorul universitar doctor Angelo Molfetta, de la Universitatea Europeană din Roma.
În cadrul simpozionului, cadre didactice universitare vor susţine comunicări ştiinţifice şi vor iniţia dezbateri referitoare la tema întâlnirii. Participanţii vor asculta, în finalul întâlnirii, lucrări muzicale în interpretarea Coralei „Schola Cantorum Muşatină”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol