Simpozion de astronomie şi astrofizică la „Roman-Vodă”

Colegiul Naţional „Roman-Vodă” organizează, în perioada 24 – 26 mai, cea de-a treia ediţie a Simpozionului Naţional de Astronomie şi Astrofizică „Astronomia şi educaţia în mileniul III”. Manifestarea este deschisă atât specialiştilor în domeniu, din ţară şi din străinătate, cât şi publicului larg interesat de astronomie şi de astrofizică.

 

 

La lucrările simpozionului, ca invitat special, va fi prezent şi profesor inginer doctor Daniel Condurache (foto), romaşcan la origine. Cadru didactic în cadrul Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, Daniel Condurache este şeful Catedrei de Mecanică Teoretică, structură care deserveşte întreaga Universitate Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Este, de asemenea, membrul mai multor organizaţii internaţionale prestigioase, printre care Institutul American de Aeronautică şi Astronautică, Institutul de Inginerie Electrică şi Electronică din Statele Unite, Societatea Americană de Matematică.
Absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii şi al celei de Matematică, Daniel Condurache are şi o reputată carieră în domeniul jurnalismului, în prezent fiind editor al revistei „Opinia studenţească” şi şeful Departamentului de Jurnalism şi Știinţele Comunicării de la Universitatea «Al.I.Cuza» din Iaşi. Daniel Condurache este, de asemenea, mentorul presei locale romaşcane.

Simpozionul este organizat de profesorii Romeo Merfea şi Tit Tihon şi pune un accent special pe educaţie, pe implicarea publică şi atragerea tineretului spre activitatea ştiinţifică. Simpozionul se va desfăşura pe trei secţiuni: un concurs on-line de matematică şi fizică aplicată în astronomie, dedicat profesorului Alexandru Cojocaru, un concurs de desene şi colaje realizate de copii pe teme din astronomie şi o sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice de astronomie şi astrofizică, deschisă atât elevilor pasionaţi, cât şi profesorilor.
Vor fi prezenţi cu lucrări profesorii Emil Oprescu, de la Colegiul Naţional „Zincu Golescu” din Piteşti, Petru Crăciun, de la Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava, Romeo Merfea, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”- toţi membri ai Comisiei Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Astronomie şi Astrofizică, şi profesorul Tit Tihon, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. Pentru premii şi pentru buna desfăşurare a activităţilor, Consiliul Local Roman a aprobat alocarea sumei de 2.775 de lei din bugetul local.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0