Pentru un Revelion în siguranţă, Poliţia Română a luat măsuri suplimentare. La nivelul judeţului Neamţ vor acţiona, zilnic, aproximativ 230 de poliţişti, în perioada 29 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
;
Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestări specifice sărbătorilor de iarnă, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, în aceleaşi zone, fluidizarea traficului va fi asigurată de poliţiştii rutieri.
Măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere vieţii şi integrităţii corporale, precum şi a furturilor din locuinţe şi din autoturisme.
Poliţia Rutieră va acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în special în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice pentru depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pentru evitarea neplăcerilor, poliţia rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo.
Totodată, pentru a petrece noaptea dintre ani în linişte şi siguranţă, Poliţia Română vă recomandă să aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, să nu vă afişaţi ostentativ bunurile sau obiectele de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice. Atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, în interior, obiecte de valoare: genţi de voiaj, poşete, borsete, aparatură electronică, întrucât acestea pot atrage interesul infractorilor. Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa, atunci când plecaţi de acasă. Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi. Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept se pedepseşte cu închisoare.
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice! Cele mai multe din faptele antisociale sunt generate de consumul de alcool. Pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate. Nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală. Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv. Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. În situaţia în care sunteţi victima unei infracţiuni, a unui accident rutier sau a unei alte fapte care vă pune în pericol siguranţa şi integritatea corporală sau sesizaţi producerea unei astfel de eveniment, apelaţi imediat 112.
Aveţi grijă la relaţii ocazionale şi nu acceptaţi, fără a lua în calcul toate riscurile la care vă expuneţi, compania şi anturajul unor persoane necunoscute. Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin. Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia. Protejând agresorii prin tăcere le daţi prilejul să comită şi alte fapte de acest gen. Discutând în prezenţa unor persoane necunoscute despre banii pe care îi aveţi la dumneavoastră puteţi rămâne fără ei.
Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol