În ultimii ani, autoritățile romașcane au dezbătut posibilitatea unei noi reglementări rutiere, prin semaforizare, într-o altă intersecție aglomerată din municipiul Roman, cea dintre străzile Bogdan Dragoș și Tineretului, o zonă predispusă producerii accidentelor rutiere. În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 25 iunie, primarul Laurențiu Leoreanu a anunțat că a fost luată decizia de amplasare a unui semafor în această intersecție, care ar urma să fie instalat în cea de-a doua parte a anului.
„Așteptăm proiectul tehnic pentru a monta semafoare la intersecția dintre străzile Tineretului și Bogdan Dragoș, acolo unde știm că e un fel de «Triunghi al Bermudelor» pentru șoferi. Eu sper ca, în această perioadă, să ne vină și proiectul tehnic – care este un proiect specific, cu avizul Poliției Rutiere, și toate avizele necesare. Eu sper ca în septembrie, până când începe școala, să îl avem”, a declarat primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol