Senatorul Ioan Chelaru petrece vacanţa acasă, la Roman, unde lucrează la o carte cu fiica sa, se întâlneşte cu alegătorii şi merge la pescuit.
Concediul din acest an al parlamentarilor este subordonat priorităţilor politice, alegerile prezidenţiale din toamnă punându-i pe jar. În timp ce unii fac încrâncenate declaraţii politice, alţi parlamentari mizează pe normalitate.
„Nu ar trebui să uităm de familie, de sănătate, de pasiuni, de prieteni, pentru că numai aşa pastrăm fireasca legătură cu normalitatea, cu oamenii faţă de care avem obligaţia de a le reprezenta interesele. De aceea eu sunt acasă, la Roman, acasă pentru fiecare sau merg în satele colegiului pe care-l reprezint în Senat, aşa cum este şi satul natal, Pildeştiul, unde merg cât de des pot pentru a mă vedea cu mama”, mărturiseşte senatorul Ioan Chelaru.
Preocupările din această vară includ şi continuarea proiectului la care lucrează cu fiica sa, Luisa, notar în Bucureşti şi doctorand în drept internaţional privat.
„Raporturile juridice patrimoniale ale străinilor în România este tema cărţii, una de actualitate şi interes, impusă de reglementări europene mai puţin cunoscute la noi. Este o mare satisfacţie să pot lucra împreună cu fiica mea, ne provocăm reciproc, mai ales că Luisa intenţionează să-şi extindă preocupările profesionale şi participă la reuniuni ştiinţifice, simpozioane şi conferinţe despre astfel de probleme, interes ce o îndreaptă spre o viitoare carieră universitară. Opţiunea a fost a ei, nu a mea, dar există şi o influenţă din familie, cred că i-a fost de folos să aibă un specialist în drept ca model”, crede avocatul doctor în drept profesor universitar Ioan Chelaru. Un eveniment ca Ziua Justiţiei a reunit familia Chelaru la momentul festiv de la Ateneul Român.
Acasă înseamnă şi timp liber, aşa încât Ioan Chelaru poate fi văzut, măcar o dată pe săptămână, cu undiţa în mână.
„Împotriva a ceea ce se spune despre pescari, că nu mănâncă peşte, mie chiar îmi place. Când stau pe malul apei, într-un loc în care mă regăsesc, indiferent dacă peştele trage la nadă sau nu, am privilegiul unor ore de reflecţie, mă încarc de energie, iar solitudinea îmi conferă avantajul de a reconsidera proiecte, oameni, idei, stări. Pasiunea mi se trage din copilărie, Pildeştiul oferindu-mi, pe mal de Moldovă, mirajul unor jocuri pe care nu le uit toată viaţa. Făceam rost de un băţ, luam de la tata, croitor, aţă, ace sau bolduri, improvizam o undiţă, iar fericirea avea strălucirea unei zile de vară”, mărturiseşte senatorul Ioan Chelaru.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol