La finele acestei săptămâni, la Hanul Răzeşilor s-a desfăşurat unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale acestui început de an, o nouă punte socio-culturală dintre Moldova şi Republica Moldova. Sub egida Societăţii Culturale Clepsidra şi în colaborare cu Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, s-a organizat o seară basarabeană, în care au fost lansate trei cărţi.
Trei scriitori basarabeni, Cristina Costov, Dorina Codreanu şi Mila Sandu-Afanasii, sunt autorii a trei cărţi, pe care le prezintă Editura „Papirus Media”, în comun cu Societatea Culturală „Clepsidra”. La evenimentul de reunire spirituală a celor două maluri de Prut, invitat de onoare a fost Excelenţa Sa Ion Coşer, consulul general al Republicii Moldova la Iaşi.
Cu această ocazie au fost lansate trei cărţi: „Omul din bronz” – Cristina Costov, „Poeme” – Dorina Codreanu şi „Sufletul meu între pământ şi cer (Jurnal Facebook)”, semnat de Mila Sandu-Afanasii.
Printre cei care au prezentat evenimentul s-au numărat Petru Flenchea, Lucian Strochi, Alexandru Mihăilă şi Mihaela Ciubotariu, moderator fiind preotul Cornel Paiu.












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol